Incerc sa imi dau seama ce vreau, ma pierd printre sentimente si dorinte absurde. Privesc lumea printr-un ciob de sticla ce isi schimba culoarea in fuctie de cum ma simt eu. As vrea ca ciobul meu sa fie mai transparent, sa pot privi si sa vad mai clar ceea ce mi se intampla. As vrea sa fiu altfel, sa nu mai privesc inapoi dupa ce am luat o hotarare si sa nu imi ia atat de mult timp sa iau acea hotarare. As vrea uneori sa fiu mai spontana, sa se petreaca totul cu mai multa usurinta in viata mea. Viata mea….la 16 ani exista oare viata mea? Sau e mai degraba viata mea in mainile altora? La 16 ani esti mare, cel putin nu te mai joci cu papusile… E greu de inteles de ce renunta unii la copilarie cu asa usurinta, mie mi-e greu. Ma zbat la granita dintre doua lumi diferite: copilarie si adolescenta. Cateodata vreau sa fiu luata in serios, sa se stie ca parerea mea conteaza mai presus de orice, altadata ma comport ca o fetita rasfatata, nu vreau decat sa fiu lasata in pace, si ma enerveaza ingrozitor cand imi spune cineva “acum esti mare, poti sa faci aia si ailalta”. E adevarat, odata cu maturitatea vin si responsabilitatile si mie sincer, mi-e frica de responsabilitati, pentru ca nu stiu daca sunt in stare sa fac totul asa cum trebuie, mi-e frica sa nu stric, si atunci apare fetita din mine. Alteori sunt increzatoare in fortele mele, imi asum niste responsabilitati aiurea, sau prea multe si in final apare fetita, panicata, nestiind ce sa faca, incotro s-o apuce pentru ca la sfarsit sa clachez si sa nu mai stiu ce sa fac. Si atunci apar adulti: “maturizeaza-te!”, “cresti si tu odata!”, “unde ti-e capul?” etc. Si apare sentimentul de vinovatie, apare senzatia de neputinta si incep sa imi fac tot felul de procese de constiinta. Uneori fac numai tampenii, spun lucruri in care nu cred cu adevarat, le fac automat, fara sa gandesc, apoi imi dau seama ce ineptie am spus si imi pare rau. Prea tarziu insa, raul a fost facut. Si nu invat de loc din greselile mele, ma incapatanez sa spun in continuare, chiar daca sunt constienta ca nu scot nimic adevarat, chiar daca nici eu nu cred in ceea ce zic, chiar daca oamenii care ma asculta ma privesc perplexi fara sa spuna nimic. E doar fetita raspfatata din mine care nu invata nimic din ceea ce i se intampla. Si cand fetita rasfata pleaca, raman eu, si procesele de constiinta devin interminabile, vinovatia si dezgustul fata de propria mea persoana…..

Fetita avea vreo 12 ani cand Oscar a vazut-o prima oara. Avea parul lung, negru si ochii mari, de un albastru intens iar trupul androgin, imbracat intr-un sarafan de blugi cu gargarite ii sporeau aerul misterios.
Oscar iesise in acea dupa-amiaza, cum facea de fiecare data, pentru a-si plimba cainele, un husky prietenos, cu ochii albastiri, in parculetul din apropierea luxosului sau apartament din centrul New York-ului.
Fetita a trecut de cateva ori, dezorientata pe langa barbatul care isi plimba cainele, apoi Oscar nu a mai vazut-o, a fost insa fascinat de ochii fetitei. “Dumnezeule, e un copil, vino-ti in fire Oscar” isi zise el si continua plimbarea pana cand cainele se plictisi si ceru in casa.
In urmatoarele saptamani Oscar nu mai vazu fetita si uita complet de strania intamplare.
A doua intalnire a fetitei cu Oscar se petrecu in acelasi decor ca si prima. Barbatul iesise din nou la plimbarea obisnuita a catelului prin parc, iar fetia trecu de mai multe ori pe langa el. Oscar avu sentimentul unui deja-vu. Fu trezit din gandurile sale cand fetita se apropie de el si il intreba, cu vocea mica, subtire “Scuzati-ma domnule, dumneavoastra sunteti Oscar Marble?”, el o privi perplex, fara sa inteleaga ce se intampla “Da eu sunt, de unde imi cunosti numele?” “Tata lucreaza pentru dumneavostra, de fapt lucra pana cand l-ati concediat.”si spunand acestea fetita il privi cu repros; “Pai si cine este tatal tau?” intreba din nou “Tata…ganditi-va bine pe cine ati concediat in ultimul timp domnule, si veti afla. Veti mai afla de asemene si ce vieti ati mai distrus” Cu aceste cuvinte fetita se intoarse si pleca, lasandu-l pe Oscar cu gura cascata.
In urmatoarele zile, Oscar se gandi numai la ceea ce a zis fetita, se interesa de toti angajatii concediati in ultimile luni si in final dadu peste un barbat care lucrase pentru el cu 4 luni in urma, un anume Thomas Hyde. Acesta avea o fetita de 13 ani pe care o intretinea singur de la moartea sotiei sale.

vA URMA

Blogul asta, pe care l-am facut asa,sa vad de ce sunt in stare incepe sa fie citit, si nu imi vine sa cred. Blogul asta creste incet incet, si devine popular. Tin sa le multumesc in postul asta Danei, lui Edy si nu in ultimul rand lui Manu care imi face reclama la blog in status. Merci mai, merci ca ma cititi. Si le multumesc tuturor celor care intra pe blogul asta, ca nu ma lasa sa vorbesc singura.

Nu pot sa ii inteleg pe fraierii aia care fluiera dupa fete cand trec pe strada, Nu inteleg ce castiga, nu e nici o fata indeajuns d proasta incat sa ii bage in seama pe ei, niste figuranti ratati care stau si pierd vremea fluierand fetele pe strada. Adica, nush, e de prost gust si e jenant mai ales pentru fata cand incep ei sa strige ca “desteptii”: “ei fata, fata, ce faci?” si alte chestii de genul. Ba se mai trezesc unii mai cu tupeu, sau mai beti dupa situatie care vin te iau de mana, pun mana pe tine si chestii din astea scarboase.
Mai omule, as putea sa te dau in judecata pentru hartuire , pentru ca nu ma lasi sa merg linistita pe strada si incepi sa ma fluieri ca tampitu’. Crede-ma, ultima chestie pe care mi-o doresc e sa intru in vorba cu tine sau sa pui tu mana ta scarboasa pe mine. Nu am nevoie si fluieraturile tale penibile nu fac decat sa imi straneasca mila si scrba in acelasi timp. Asa ca, baieti, daca cititi aici, nu asa se cucereste o fata, mai degraba o indepartezi cu metoda asta.

Azi am fost iar in Bucuresti cu toata trupa, adica nu asa, in joaca, am luat tot familonu’ cu noi si-am lasat casa trista si parasita mai ceva ca in reclama aia la Vodafone. Hehe, ne-am dus sa luam un aparat de aer conditionat ca sa inghitim si noi mai usor canicula asta zaharisita deja. Ne-am intors insa fara fara scopul initial, cu niste cumparaturi din categoria “d’ale gurii” si o periutza de dinti noua pentru je, yup, mi-am inlocuit vechiul Colgate MicroSonic cu un superb exemplar mov, OralB Pulssar, cu alte cuvinte, tot dracu’ ala e, doar ca asta noua are nush ce peri din cauciuc care cica iti curata mai bine dintii. Eh…fiecare cu pasarica lui, mie imi plac periutele de dinti si o stresez p mama ca mi le cumpar prea des…adica la 3 luni, cum si e indicat
Dupa ce am terminat de frecat menta aiurea si degeaba prin dotatul cu aer conditionat hypermarcket Cora am zis hai sa mancam la Mec, ce mama dracu’, hai sa bagam in noi niste junk (sincer mie imi place fff mult mancare a de la Mec:D). M-am dus sa comand la casa, la care tipa care vinde incepe sa rada, aceea si tipa ma serveste de trei saptamani, ne cunostem deja, rade ea, rad si yo,, imi ia comanda, platesc, imi iau frumos manacrea, mancam, iesim, ne urcam cu catel, cu purcel cu mamaie si cu tataie in Logan si pe autostrada. Tata pune o frana, mama se sperie, tata se enerveaza, mama da sa-i aprinda o tigara si el nu o lasa ETC…
Si cand in sfarsit am ajuns acasa, coborand din masina, aerul ala cald, aproape otravit mi-a atins picioarele de am zis ca nu se poate asa ceva. Zau, aerul frigea, nu se putea sta prea mult afara ca riscai sa ta coci.
God…nu se mai racoreste odata?!?