Ridic privirea si respir cu putere aerul rece de afara. Parca se naste a nu stiu cat-a oara lumea. Ma ridic si merg, mi- frig, mi-e sete si foame si nu as face nimic din toate astea. Actiunea in sine, verbul, o noua zi, un alt soare, vesnic galben si cateva sclipiri aurii imprastiate pe caldaram. Azi am sa-i zic, am sa-i zic tot. Tot ce cred, ce stiu, ce vad si ce aud. Am sa-i arunc in fata adevarul, am sa improsc cu venin si poate o sa curga sange. In ziua asta care incepe sta scris sfarsitul.
Te-astept, cum am facut-o de atatea ori, cu fundul pe o scara, cu bretonul cazandu-mi pe ochi si cu gandurile alan-dala. Oftez a lehamite si nu zic nimic, si tu nu stii ce am. Si chiar nu conteaza. Nu vreau sa ma intrebi, vreau doar sa taci, nu vreau sa tipi, sa plangi sau sa vorbesti tampenii. Vreau sa aud tacerea aia mormantala.
Mi-ai spus ceva, am stat, am ascultat, si am intors capul in directia opusa. Nu ma mai uit in spate acum, nu ma mai doare nebunia mascata de sinceritate. Acum stiu tot. Si chiar daca “tot” se refera, poate, la o supozitie absurda, la un scenariu paranoic, nu mai conteaza. Merg innainte, sfarsesc un alt capitol si urc, cu fruntea lipede si ochii stralucind a gheata, o alta treapta. Azi nu cobor. Nu mai gresesc, si nu mai aberez cum aberam odata.
Am luat flori de pe jos, le-am strans in pumni si le-am mirosit seva cruda, mi-am simtit mainile ude si atat. Si nu era decat frig, si gheata, si flori uitate de cineva pe un trotuar nins si ud, si poate rece. Si boschetarul trist, duhnind a bautura ieftina si a tutun statut, cu hainele rupte si murdare se uita la mine, cu un dinte rupt si zambea tamp. Am spus “adio” mut, candva unei iubire ce n-a fost niciodata, ce nu sa intamplat decat in mintea mea si nu regret. Si boschetarul tot radea. Si-am inceput sa plang, si am tipat la el, i-am zis” Mosule, nu te mai uita la mine, imi amintesti de viata mea, si viata mea, iata,arata ca si tine” Betivul, se ridica fara griji, ma priveste uimit apoi rade si incepe sa cante si sa danseze: “Hopaaaa!!!! hic…..lalalalalala……..eu am bani, si am valoare, masini ca mine nimeni nu are…..hopaaaaaaa………” si mosul ala e fericit in betia lui, si cu sticla lui de vodcka ieftina. Si eu il privesc si parca-mi vine-a rade, apoi a plange si in final ma ridic si plec.
Am spus “adio” iubirii viitoare, am spus” adio” sfarsitului de inceput, am spus”adio” pentru-a-nustiu cat-a oara si m-am culcat, slabita. Sa visez mirajul unei copilarii traite altfel, unei adolescente fara de trecut. Am inganat in somn o poezie. Am ras am plans si am gemut in somn. Si oamenii treceau…..
Mie nu imi pasa, nu vreau sa-mi pese si vreau iar sa fiu copil, copil mic, fara probleme, sa-mi placa de colegul meu de banca si sa imi care ghiozanul cand ne intoarcem acasa. Iubire inocenta, de copil….de-aici incepe totul…..

Azi am discutat la dirigentie despre meserii. Adica ce fel de meserie ti-ar place sa ai, daca ai alege un unde sa castigi bani multi dar sa fii supra-solicitat, sau o meserie care sa iti ofere satisfactii sufletesti dar putini bani. Am ajuns singura la parerea ca cel mai bine este sa imbini utilul cu placutul, dar asta nu are nici o importanta pe langa ceea ce vreau sa punctez aici. Normal ca atunci cand abordezi un subiect de genul asta, si ai o parere, trebuie sa o si argumentezi; diriga ne-a impartit in doua tabere, si ne-a pus sa ne certam. Specialitatea mea, as zice, mai ales ca in tabara adversa era Delia, si cu ea e absolut imposibil sa nu te contrazici. In fine, ce ma socat azi a fost raspunsul unei alte colege, din partea adversa, care e zis ca merge pe ideea unei slujbe banoase pentru ca ei ii plac banii. Si a zis-o cu o sclipire in ochi si cu o oarecare pofta care m-a uat un pic cu frig. Diriga a intrebat-o daca ar face orice pentru banii aia si ea a spus ca nu ar face orice. Ori eu una vad o oarecare contradictie, sau mai degraba ipocrizie in raspunsurile ei. Si chestia asta ma duce cu gandul ca intr-un fel toti suntem niste ipocriti, si din toti ipocritii sa ridicat o fata, una singura, nici cea mai desteapta, nici cea mai frumoasa, genul de fata care ar ucide pentru un C.D. cu manele noi, a avut curajul sa spuna un adevar care ne pune pe toti intr-o lumina proasta. Pentru ca majoritatea oamenilor se pretind a fi ceea ce nu sunt. Din motive ipocrite, pentru ca suntem cu totii niste ipocriti imbecili care isi arunca minciuni in fata cu zambetul pe buze. Si discutia de azi m-a mai facut sa realizez ceva. Ca in viata, inm lumea banilor nu e nici pe departe ca intr-un joc de Monopoly, si singurul capital pe care il ai la inceputul jocului esti doar tu si ceea ce ai in cap. De multe ori nici nu conteaza ceea ce ai in cap si oricum viata e o jungla mult prea dura in care, bineinteles numai cei cu adevarat puternici supravietuiesc. Si oamenii “normali” nu il vor intelege niciodata pe bibliotecarul ratat, care traieste in lumea cartilor lui, cu Voltaire si cu Eminescu, cu Joyce si cu Kafka, si care isi ia salariul de un milon din care trebuie sa isi plateasca intretinerea. Oamenii “normali” nu or sa inteleaga fericirea lui ingenua, nebunia in care se zbate omul ala. Si nu ii iau apararea bibliotecarului. Pentru ca el, saracul nu face altceva decat sa se plafoneze si sa ramana acolo, in coltul sau intunecat, in mirosul cartilor vechi asezate pe rafruri prafuite….prafuite….pentru ca oamenii nu mai citesc decat de pe bani, si cartile nu maiconteaza, sunt doar bucati de hartie cu care ai putea sa faci focul intr-o zi geroasa de iarna. Si tot nu te-ar incalzi. Pentru ca, iata, cartile nu tin nici de foame si nici de cald, si nu iti dau nici statut social. Iar atunci cand traiesti printre fiare trebuie sa le arati ca esti mai puternic decat ele, altfel devi instantaneu o amarata de gazela, frumoasa dar fragila, eleganta dar usor de devorat. Si trbuie sa stii mai ales cum sa iti pastrezi niste principii morale si cum sa treci peste ele daca este nevoie, cu sa iti stabilesti propria limita.
Suprematie, autonomie, stabilitate, doar niste cuvinte suflate de vant. Nimic nu conteaza cand ai de-a face cu hienele. Fapte, nu vorbe, vrea lumea asta jegoasa sa scoata de la tine, vrea sa te sece de puteri, sa iti scoata sufletul sa sa ti-l manance pe tava, sa te faca sa renunti sa sufletul tau in schimbul realitatii crude. Realitate facuta de oameni, realitate grea, si veninoasa care, daca vei vrea sa ramai neprihanit te va arunca intr-un colt anume, poate intr-o biblioteca parasita si te va arata cu degetul: “uite, a vrut sa traisca dupa principii”…..Principul dispare si in urma ramane gol, pustiu si durere….a, da….poate bani…nimic mai mult.

Probabil o sa primesc mai mult dezaprobari decat aprobari, dar….ma dau mare, am cantat la Emil saptamana trecuta, so….”House of the rising sun” varianta Diana:D Be gentle please!!!!

Pe zi ce trece ma simt mai slabita, nu fizic ci psihic. Oamenii ma dezamagesc in fiecare zi, eu ii dezamagesc mereu si mereu mai mult. Cateodata simt ca sunt singura vinovata pentru tot ceea ce se intampla rau. Sunt un om trist, un om dezamagit care abereaza cateodata pe o foaie alba de hartie. Parca nimic nu vrea sa iasa bine, nimic nu vrea sa fie frumos, pur si simplu e asa, o ceata totala, friguroasa si abstracta. Nu imi place nimic, absolut nimic si chestia asta ma scoate din sarite, pur si spmlu…Si fiecare zi trece, pur si simplu trece, si se duce departe…nici nu stiu de ce mai traiesc, daca totul e desertaciune. Ce rost are sa imi fac sange rau, ce rost are sa sufar, ce rost are sa tip si sa plang. Azi am plans iar, si am plans asa, pentru niste chesiifara rost. Azi am fost o persoana superficiala si am tinut sa arat asta cu toata puterea. Si o sa continui sa o fac. Si da, sunt dezamagita de mine, sunt dezamagita de perioada asta urata prin care trec si sunt dezamagita de atitudinea celor din jur. Pentruca eu nu mai stiu ce sa cred, nu mai stiu ce e bine si ce e rau, nu mai stiu diferenta dintre alb si negru, nici macar griul nu il mai disting. O sa incep acum cu frazele cele mai patetice pe care le poate spune cineva:nimni nu ma intelege, nimini nu m iubeste, nimeni nu ma asculta, sunt degeaba etc. Dar asa ma simt, si sunt patetica si sunt un cliseu uman si mi-e rusine cu asta. Mi-e rusine cu slabiciunile mele, pe care, colac peste pupaza, le mai expun si aici. Candva credeam ca e ceva rau sa iti fie cunoscute slabiciunile, intrun fel si acum cred la fel, pentru ca in momentul in care iti pui sufletul pe tava in fata cuiva, aceste probleme existentiale se pot transforma in arme, impotriva mea. Si e adevarat, depinde insa pe mainile cui incap.
Ma simt rau, ma simt rau in interior, simt ca ceva nu merge bine si nu stiu ce as pute sa fac. Ce sa fac cu mine…cateodata as vrea sa ma arunc in W.C. si sa trag apa, sa nu mai exist pur si simplu, si sa nu mai existe atatea rauatati….oamenii, sunt pur si simlu rau. Foarte rai si, cateodata e coplesitor. Sunt dezamagita, asa de tot. Nimic nu se intampla cum ar trebui, nimic nu se intampla normal intr-o lume anormala cum e asta. Ma enerveaza toata lumea, nu imi mai place nimic. As vrea sa plec departe, sa nu ma mai intorc, sa nu mai vad pe nimini cunoscut sa las in urma mea o aura de mister si sa reapar dupa mult timp pentru o fractiune de secunda, ca o himera, apoi sa dispar iar. Daca nu as avea nimic de pierdut as face-o, as disparea pu si simplu. As vrea sa fiu asa o himera, sa cunosc oameni noi, sa ma imprietenesc cu ei si cand ar deveni ei sdau eu rai atunci sa dispar si sa gasesc altii, alte persoane, sa o iau mereu de la zero. Poate asa as scapa de rauatati, poate asa as scapa de rutina si de oameni care nu sunt de acord u mine si care nu ma inteleg.
Eu ma schimb, imi place sa cred ca evoluez, ca imi scimb conceptiile de la o zi la alta; in fond, toti facem la fel, e o parte din firea umana, shimbarea. E ceva ce ia nastere odata cu noi si moare poate niciodata. Schmibarea, scimbari majore, nimic si desertaciune. La ce imi foloseste viata daca nu ajun nicaieri, la ce imi folosesc telurile daca odata atinse nu mai au nici o importanta, pentru ca devin banalitate si rutina. Si atunci telul, ardoare devin blestem. La ce imi foloseste sa fiu, sa ma nasc, sa mor sa mananc sa vorbesc sau sa citesc? La ce imi foloseste pana la urma viata mea? Folosesc cuiva sau pur si simplu sunt un spirit liber prizonier intr-un corp de fata? Azi ma urasc si ma ursc, si simt mal in suflet si in vene imi pompeaza praf si nu sange cum e normal. Pentru ca uneori simt ca nu sunt un om normal, si asta ma doare, pentru ca eu nu alerg dupa originalitate, si nu imi pasa. Paote ca, asa zic, nu imi pasa dar imi pasa, si imi pasa de prea multe si din cauza asta ma doare, si nu ma doare fizic, ma doare pur si simplu si durerea nu poate fi explicata in cuvinte si nici in imagini si nici in priviri. E un sentiment ciudat si dureros, ca o rana deschisa mancata de viermi. Si cateodata viermii sunt benefici pentru ca mananca tesutul bolnav. Orice rau e pana la urma bun, cu masura bineinteles. Cum sunt tratamentele naturiste care de cele mai multe ori implica durere. Pana la urma te vindeci. Ramane oare cicatricea? Sau se vindeca pur si simplu si o voi uita cum uitsaptamana trecuta? O alta intrebare tampita, o alta dezamagire, o alta problema fara rezolvare. Terminul problema nu mai imi place, mi-a devenit scarbos. Cand eram mica mi se parea interesant. Mi se parea interesant sa o vad pe matusa mea fumand. Acum fumatul nu mai imi place. Pur si simplu am pierdut un echilibru…..pur si simplu ma transform intr-un fluture de noapte…..

N-as putea sa spun ca imi place ceva anume. N-as putea sa spun ca ma enerveaza cineva sau un anumit tip de caracter la anumite persoane. Ma scoate din pepeni cate putin de le fiecare individ pe care imi e dat sa intalnesc. Imi plac diferite chestii si imi place sa fac anumite activitati. Nu pot sa va dau exemplu concret despre ceea ce imi place sa fac. Cu toate astea, e clar, sunt o persoana cu preferinte stricte si foarte frumos aranjate. Cateodata sunt umpic prea stricta, alteori chiar nu-mi pasa, ma las asa, sa plutesc intr-o visare departe de orice lege permisa a fizicii.
Azi imi placeau biscuitii, de exemplu, cei cu vanilie, si nu aveam. Asa ca m-am dus la magazin si mi-am cumparat un pachet. Asta ma facut fericita. Maine or sa-mi placa din nou, poate, florile albe, salbatice de orhidee si o sa vreau sa imi cumpar una de la floraria din colt. Chestia asta nu o s-o fac, oricat de mult mi-as dori sa imi aranjez camera cu asemenea minunatie de floare, pentru simplul fapt ca in momentul asta fac economii sa am la targul de carte (ma cultiiiiv….maine-poimaine ma vezi cu morcovi iesindu-mi din nas si telina din urechi).
Pana una alta, azi am avut o zi al naibii de interesanta, pentru ca, dracia naibii, m-am trezit binedispusa. Da, nimic nu mi-ar fi putut strica cheful ala ireprosabil, nici macar colegul meu plangand dupa markere la Geografie….shet, am uitat sa va povestesc, iar am avut geografie (dap, se repeta in fiecare saptamana, e al3lea post in care pomenesc despre ea), si azi nu am mai dat test. Azi am facut niste planse uriase pe care am scris ideile principale din lectie. O lectie destul de lunga si fiecare grupa a trebuit sa scrie care doua subpuncte. A fost fun, mai ales ca eu si Ana nu am avut la noi markere si coli din alea mari, cat cearsaful pe care sa scriem. Asa ca, ai nostrii colegi, au avut gentiletea de a ne imprumuta si noua un cearsaf din ala pe care sa mazgalim cu un marker care le apartinea tot lor. Hehehe, faza funny a fost cand au inceput astia prin clasa sa faca figuri de genul “Noi cumparam colile si ei le folosesc, am dat banii pe ele” bullshet-uri din astea….Cand am terminat cu totii de facut picturile abstracte in forma de scris si le-am lipit pe tabla si de pereti, sa vezi ras…sau plans, nu stiu exact cum sa ii zic. Pentru ca astia constiinciosii au vrut sa isi recupereze instrumentele de la “aia nesimtitii care nu isi “ia” la ei ce le trebuie” Normal ca unele carioci erau cam stricate, nah, nu toti au grija de ele, si sa-l vezi pe domnul sef de clasa, plangand de mama focului, plin de draci, ca ia-u stricat nesimtitii markerele. Pffff….. ce rea sunt…ar trebui sa imi fie rusine ca rad de sarcul baiat.