Cand bate vatul…

 Imi taram picioarele alene, cum o fac de obicei cand e vreme calduta afara si nu am chef nici macar de lenevit. Singurul lucru care m-ar fi putut scoate din transa ciudata in care ma aflam era nimic altceva decat vantul puternic si uscat care batea din toate partile, imi ciufulea parul si ma lua uneori pe sus fara voia mea. Era prea frumos totusi ca sa ma enervez [entru o chestie atat de marunta caa stricarea coafurii, asa ca l-am lasat pe domnul vant sa isi bata in continuare joc de parul meu,  sa il incurce si sa mi-l arunce in fata c at o vrea. Mi-am infipt castile de la mp3 in urechi si am mers in continuare spre casa cu acelasi talent de a-mi tarsai picioarele dupa mine, cu aceeasi lene fatidica as putea spune, desi nu se intampa nimic rau in ziua aceea frumoasa. Am realizat ca daca nu il aud vajaind pe la urechile mele, vantul mi-e chiar simpatic, si daca mai misca si pomii in ritmul muzicii mele e si mai bine, ma simteam ca intr-un videoclip straniu, bine ancorat in realitatea in care imi duceam eu prezentul existentei.

Nu imi doream nimic, nu visam la nimic in momentul ala, pentru ca toate visele mele se materializasera acolo, in mijlocul vantului si a soarelui jucaus de primavara, nu m-a putut scoate din starea asta fericita nici cotoroanta certata cu buni pentru nu stiu ce flori, care dupa ce am salutat-o ca un copil bine crescut ce sunt, mi-a raspuns in scarba. Dar ce conta, tocmai demonstrasem superioritatea generatiei tinere in fata celeI batrane, poate ca i-am dat o lectie de bun-simt pe care nu a vrut sa o accepte.

Am pornit mai departe pentru ca nu aveam timp de pierdut, desi il pierdeam din plin, cu totsufletul il pierdeam, il imprastiam pe asfalt si in aer, totul era doar timp in jurul meu, timp mult, rabdator, ce abia astepta sa fie irosit cumva. Eram cu adevarat fericita, pentru ca nu ii auzeam nici pe idiotii care se bagau in seama cu mine aiurea, nici vantul, nici rautatile gratuite nu le auzeam, si la o adica, putin imi pasa mie de toate chestiile astea, important este ca e frumos afara, ca soarele straluceste, si imi place sa cred ca o face special pentru mine, ca mai exista si oameni care zambesc, si mai ales, ca foarte curand, or sa infloreasca pomi….

Tags: ciufulit, soare, vant

Posted in Aberatii, Despre ceva, Eu cu mine, Neinteresant

RSS 2.0 | Respond | Trackback < |