Ceva lipseste….
Cand te simti ca o sardina intr-o conserva, cand lumea pare prea mica sa te multumeasca si sa vrei sa zbori printre petale de trandafir, dar mirosul de peste nu te lasa, iar cerul e limitat de capac. Nu exista desfacator, esti inchis acolo, in conserva aia nenorocita pentru eternitate. Si simti cum esti luat pe sus, pus pe raftul unui magazin infect de tara, auzi fiecare firicel de praf cum se asaza pe tine, pic-pic-pic. Si auzi voci, si auzi rasete,plansete, injuraturi, zgomote noaptea, auzi soarecii cum calca pe tine. Nimeni nu banuieste ca tu, biata sardina, te zbati in intunericul conservei tale, ca tanjesti dupa libertate si fericire, ca iti amintesti cum zburdai in ocean, de flora si fauna lui, de toate minunile pe care le vedeai zilnic in perindarile tale alaturi de un goopy.
Cutia aia te limiteaza, eticheta te face ca celelalte, o conserva tacuta pe un raft murdar. Plictisita, dezamagita si pe jumatate moarta. Pana i se face cuiva foame si te cumpara. Cand vezi raza de lumina ce patrunde prind capacul perforat inima iti creste “Ma va pune inapoi in oceanul meu drag!” Dar nu va fi asa, te vei trezi int-o farfurie, miros de lamaie iti va inunda narile si vei sfarsi intr-un stomac. Si nu vei mai avea putere sa mai plangi, nu vei mai putea sa speri, caci din momentul acela vei inceta sa existi. Ai fost ca un mort ingropat de viu, te-ai zbatut, ai tipat, si nimeni nu ti-a auzit plansul. Ai fost ca un adolescent fericit, cu multe visuri si sperante si care s-a trezit la maturitate cu viata facuta scum de vreo gresala a lui sau a parintilor. Ai fost ca o pasare cu aripile frante in zbor. Ca un patinator accidentat in timpul reprezentatiei. Ai fost si nu vei mai vreodata, caci toate mor, toate se duc, totul dezamageste. Suntem oameni si nu vom fi in veci multumiti de viata noastra, tot timpul va exista ceva care lipseste….