Copilul

Povestea deja de o ora intreaga, la fel de inflacarat ca in momentul in care isi incepuse istorioara, si cei din jur il ascultau himpnotizati, fara sa miste un muschi pe fetele lor consternate, scotand din cand in cand cate o exclamatie de uimire. Acest pusti, avea acel “je ne sais qui” pe care foarte putini oameni il poseda in zilele noastre. Nu era nici cel mai frumos, nici cel mai inalt sau destept baiat din gasca, dar avea ceva care captiva. Acel ceva necunoscut, cel de-al saselea simt sau cum vreti voi sa ii spuneti, se manifesta exact in momentul in care era necesar, stia copiul asta ce sa zica, cand sa zica, si mai ales, cum sa faca sa fie mereu in centrul atentiei.

Gandea totul ca pe un joc de Monopoly ce trebuia castigat, fara drept de apel, de catre el. Purta un razboi cu sinele si cu lumea intreaga, intelegea razboiul asta ca pe o bucatica diin viata lui si se folosea de orice mijloc pentru ca lupta lui sa fie cat mai perfect mascata. Un copil dulce si interesant, la prima vedere, dar nu are cum sa te lase sa patrunzi prea mult in interiorul lui. Perfid copil, nu alta, isi cunoaste interesele, stie de und pleaca si unde vrea sa ajunga; tocmai aceste critrii te fac sa te intrebi de unde atata inteligenta diabolica la un copil de numai 10 ani. Deja ii poti prevedea viitorul, ca adolescent, se va juca cu fetele cum se joaca pisicile cu soriceii, isi va umili adversarii, se va angaja in lupte absurde si le va castiga. Indisciplinat, copilul ce povesteste acum ce facea pe vremea cand colinda craterele lunii, cum sa isi puna profesorii in dificultate. Si il privesti inmarmurit, inspaimantat chiar, ajungi sa iti doresti ca un caracter atat de puternic conturat inca din frageda pruncie, sa stea departe de copilul tau. Dar vai, e deja prea tarziu, caci tu insusi esti pierdut printre vorbele piciului, stie sa te bareze si sa te faca sa te simti mic si neinsemnat.

Copilul minune insa crestea in fiecare zi, si invata mai multe, fascina din ce in ce mai mult, pana la frustrare, caci, ingrozitoare este forta unui asemenea caracter in preajma altora mai firave, in formare. Un copil prea destept nu poate face altceva decat sa puna in umbra pe ceilalti copii, normai, le-as zice, un copil prea destept va naste cu siguranta manie in inimile celor ce au onoarea, sau oroarea de a-l cunoaste. Copilul destept stie ca e superior celorlali copii, sii ii place pozitia lui privilegiata, celorlalti insa, nu, caci, simtindu-se pusi in  umbra, orgoliul ranit, se va transforma in frustrari si chiar traume ce ii vor urmari toata viata… De asta imi plac mie copii normali…

Tags: copii, frustrari, inteligenta

Posted in Aberatii, Despre ceva, Nebuni, Neinteresant, Psihologia lu' peste

RSS 2.0 | Respond | Trackback < |