Deci, unde am gresit?!?
Nam mai scris de mult la persoana a3-a, si daca am scris, am scris ceva ce nu mi-a placut. De fapt, de la un timp nu mai imi place nimic din ceea ce scriu, simt ca ma plafonez pe zi ce trece, ma frustrez din cauza asta, pentru ca am oarece asteptatari de la mine. Unde voi ajunge in conditiile astea? Parca degetele mi-au amortit si refuza sa scrie, parca neuronii mei au fost cu totii sedati si nu mai sunt in stare de functiune.
De precizat ca dupa un an de zile in car am scris ca nebuna, si mi-a placut ceea ce scriu, nu mai imi place, imi urasc uneori povestioarele, de ce naiba nu mai iese ce iesea inainte? Poate ca e doar o perioada, poate e doarastenia de primavara, poate mi-am pierdut inspiratia, sau mi-a disparut muza creatiei….cine mai stie….
Sunt trista, si zdrangan chitara de vreo doua zile intr-una. Nu stiu ce m-a apuca, probabil ca ma lasa o pasiune si ma ia alta. O prefer pe prima, caci in cea de-a2a nu excelez. Ni ci in prima nu stiu cat excelez, dar scrisul ma ajuta sa ma dtasez de lume, sa uit de tot, sa fiu eu si sa vars tot veninul ce il tin in mine. Veninul care nu face altceva decat sa provoace infectii, infectii care duc la moarte. Sunt infectata acum, de virusul pierderii inspiratiei, lucru dureros pentru mine, trebuie sa recunosc, e dureros sa iti urasti lucrarile. Inseamna ca nu mai sunt in stare sa scriu, sa insir replici curate, coerente pe o foaie albna de hartie. Ma gandeam eu ca asa o sa se intample. Porbavil e din cauza ca am schimbat locatia blogului, poate ca ablog-ul imi dadea o forta inspirationala nemaintalnita, si acum nu mai sunt in stare sa regasesc acea putere launtrica, sa trezesc monstrl sacru al scrierii. Imi place sa cred ca este numai adormit, acest monstru intrupat in varful unei penite de stilou, si ca il voi putea trezii in orice moment, dand drumul unei frenezii scriitoricesti. Dar, la naiba, imi urasc lucrarile actuale, si voi trebuie sa fi remarcat lucrul asta, cat de slabe sunt in ultimul timp, aproape ca mi-e rusine, nu mai transmit ceea ce transmiteam candva, sau cel putin asa aveam senzatia…
La naiba, cata trufie razbate din scrierea asta, mi-e sirusine cu mine in momentul asta. Poate ar trebui sa incetez cu scrisul, macar o perioada, si daca nu revine pasiunea, imi bag picioarele si ma oricentez catre altceva. Sunt intr-un moment dificil, ma scuzati, sufar…..
Tags: intrebari fara raspuns
ioana
Postarea asta are nevoie de un comentariu! mai ales ca sunt datoare :-” . Ei bine asa e cand ajungi in varf, nu mai ai cum sa urci si ai senzatia ca te plafonezi :> . Lasa, diana, ca e doar asteni a de primavara care ne cuprinde pe toti ca o molima. va trece repede perioada asta si cu ea si seceta ta inspirationala. si cu asta am platit datoria! numai bine si iubire din partea muzelor