Despre haos
Ce daca vantul bate si rascoleste in toate partile? Ce daca in aer zboara pungi de plastic si praf amestecat cu vise sfaramate in bucati ? Eu incerc sa vad ceva, sa vad ce se acunde dincolo de esarfele spanzurate de o bolta imaginara, zbatandu-se ca niste fantome colorate, sa vad daca mai pot sa cant, sa vad daca soarele va mai rasari cum o facea inainte. Incerc sa gasesc pietrele neuniforme, neslefuite dupa acelasi tipar monocrom. Vreau sa stiu daca mai exista vreo dugheana imbacsita de fum de tigara unde inca se mai canta jazz, vreau sa vad daca oamenii mai stiu sa fie ei, daca mai inteleg notele scoase de un pian si un saxofon si de ce nu sunt egale. Si de ce sunt comfuze si oarbe, si de ce in dugheana aia parasita cineva inca mai stie sa traisca altfel decat dupa tipare.
Nu mai vreau tipare, nu mai vreau copii nereusite. Vreau sa ma dezbrac de hainele mele croite la fel, vreau sa port doar note si scrum de tigara stins cu gin tonic. Vreau sa scriu intr-una despre ceva nemaiauzit, nemaivazut, nemaisimtit.
Acum traiesc propriul cosmar al neputintei si al ignorantei. Ce e normal intr-o lume anormala? Ce e anormal intr-o lume reala? Raspunsul? Doar intrebari retorice aruncate in vant fara nici o noima. La naiba, acum fac pleonasme aiurea, totul e un haos de nedescris si perfectiunea sa dus pe apa sambetei. Da, poate ca lumea e mai buna cand nu e croita la fel. Poate ca e mai multa distractie cand nu toti oamenii sunt la fel. La naiba, renunta la “poate”! “Poate” e o notiune incerta, unde e certitudinea? Uneori avem nevoie de certitudini, ele fac incertitudinile mai savuroase.
Muzica e incerta, gusturile sunt incerte, viata mea e incerta. Da, poate ca in curand o sa ma prabusesc in negura singuratatii, poate ca o sa ajung o ratata ca in visul meu esuat pe o insula necunoscuta, netrecuta pe harta. Mai e ceva de descoperit pe lumea asta? Mai e ceva ce nu se stie?
Ma simt ca intr-o melodie a celor de la Cranberries, ma simt plutind, aberand, ma simt un haos total.
Aberez, a nustiu cat-a oara, poate sunt doar o aberatie a firii, ca orice alt om de pe pamnat , sunt doar o intamplare. Nu pot sa cred ce mi se intampla, plutesc…plutesc, e haos iar, imi place haosul…sau nu? Haosul e incertitudine, nu stii ce se va intampla in momentul urmator. Da, cu siguranta e o lume nebuna, eu inebunesc pe masura ce scriu, la sfarsit o sa fiu o nebuna legata in camasa de forta. La naiba, nu o sa mai pot scrie, asta ma scoate din sartite, continui cu scrisul; doar ca sa ma pot tine in viata. Nu ma mai pot controla….haos si incertitudine, aberez …e aiurea totul, nu mai vreau, nu mai pot am obosit.
Gata cu totul, gata, am farmitat esarfele colorate, le-am taiat si mi-am facut ciorapi de matase din ele, si funde, si panglici, si am cuw
sut pe ele cuvinte care au durut si acum nu mai dor. Vor fi cuvinte, vor fi propozitii, vor fi secrete si fraze, vor fi de toate.
Cuvantul sta la baza propozitiei. Totul incepe cu un cuvant. Si se termina tot cu un cuvant….
Cuvant