Dincolo de orizontul colorat
Azi am discutat la dirigentie despre meserii. Adica ce fel de meserie ti-ar place sa ai, daca ai alege un unde sa castigi bani multi dar sa fii supra-solicitat, sau o meserie care sa iti ofere satisfactii sufletesti dar putini bani. Am ajuns singura la parerea ca cel mai bine este sa imbini utilul cu placutul, dar asta nu are nici o importanta pe langa ceea ce vreau sa punctez aici. Normal ca atunci cand abordezi un subiect de genul asta, si ai o parere, trebuie sa o si argumentezi; diriga ne-a impartit in doua tabere, si ne-a pus sa ne certam. Specialitatea mea, as zice, mai ales ca in tabara adversa era Delia, si cu ea e absolut imposibil sa nu te contrazici. In fine, ce ma socat azi a fost raspunsul unei alte colege, din partea adversa, care e zis ca merge pe ideea unei slujbe banoase pentru ca ei ii plac banii. Si a zis-o cu o sclipire in ochi si cu o oarecare pofta care m-a uat un pic cu frig. Diriga a intrebat-o daca ar face orice pentru banii aia si ea a spus ca nu ar face orice. Ori eu una vad o oarecare contradictie, sau mai degraba ipocrizie in raspunsurile ei. Si chestia asta ma duce cu gandul ca intr-un fel toti suntem niste ipocriti, si din toti ipocritii sa ridicat o fata, una singura, nici cea mai desteapta, nici cea mai frumoasa, genul de fata care ar ucide pentru un C.D. cu manele noi, a avut curajul sa spuna un adevar care ne pune pe toti intr-o lumina proasta. Pentru ca majoritatea oamenilor se pretind a fi ceea ce nu sunt. Din motive ipocrite, pentru ca suntem cu totii niste ipocriti imbecili care isi arunca minciuni in fata cu zambetul pe buze. Si discutia de azi m-a mai facut sa realizez ceva. Ca in viata, inm lumea banilor nu e nici pe departe ca intr-un joc de Monopoly, si singurul capital pe care il ai la inceputul jocului esti doar tu si ceea ce ai in cap. De multe ori nici nu conteaza ceea ce ai in cap si oricum viata e o jungla mult prea dura in care, bineinteles numai cei cu adevarat puternici supravietuiesc. Si oamenii “normali” nu il vor intelege niciodata pe bibliotecarul ratat, care traieste in lumea cartilor lui, cu Voltaire si cu Eminescu, cu Joyce si cu Kafka, si care isi ia salariul de un milon din care trebuie sa isi plateasca intretinerea. Oamenii “normali” nu or sa inteleaga fericirea lui ingenua, nebunia in care se zbate omul ala. Si nu ii iau apararea bibliotecarului. Pentru ca el, saracul nu face altceva decat sa se plafoneze si sa ramana acolo, in coltul sau intunecat, in mirosul cartilor vechi asezate pe rafruri prafuite….prafuite….pentru ca oamenii nu mai citesc decat de pe bani, si cartile nu maiconteaza, sunt doar bucati de hartie cu care ai putea sa faci focul intr-o zi geroasa de iarna. Si tot nu te-ar incalzi. Pentru ca, iata, cartile nu tin nici de foame si nici de cald, si nu iti dau nici statut social. Iar atunci cand traiesti printre fiare trebuie sa le arati ca esti mai puternic decat ele, altfel devi instantaneu o amarata de gazela, frumoasa dar fragila, eleganta dar usor de devorat. Si trbuie sa stii mai ales cum sa iti pastrezi niste principii morale si cum sa treci peste ele daca este nevoie, cu sa iti stabilesti propria limita.
Suprematie, autonomie, stabilitate, doar niste cuvinte suflate de vant. Nimic nu conteaza cand ai de-a face cu hienele. Fapte, nu vorbe, vrea lumea asta jegoasa sa scoata de la tine, vrea sa te sece de puteri, sa iti scoata sufletul sa sa ti-l manance pe tava, sa te faca sa renunti sa sufletul tau in schimbul realitatii crude. Realitate facuta de oameni, realitate grea, si veninoasa care, daca vei vrea sa ramai neprihanit te va arunca intr-un colt anume, poate intr-o biblioteca parasita si te va arata cu degetul: “uite, a vrut sa traisca dupa principii”…..Principul dispare si in urma ramane gol, pustiu si durere….a, da….poate bani…nimic mai mult.