Ea
Te priveste cu ura de sub claia de par negru, are pe figura frumoasa sapate urmele lacrimilor si frustrarea, frustrarea de a nu avea ceea ce isi doreste, de a fi singura impotriva curentului, in mintea ei, tu esti un om fericit, ai ceea ce ea nu a indraznit macar sa viseze.
Se chinuie insa sa socheze, prin fapte, prin haine si prin atitudine, ei nu ii pasa de nimeni si de nimic, ea te uraste si pentru faptul ca ti-ai luat pixuri noi de la buticul din colt, te uraste pur si simplu, pentru ca nu a invatat alt sentiment in afara de acesta. Nu stie, nu are cum sa stie diferenta dintre bine si rau, ei ii e totuna.
Merge indiferenta, cu ochii mari, frumosi, stralucind de tristete si cersind afectiune, isi infige mainle adanc in buzunare si isi blesteama soarta, parintii, prietenii si toate lucrurile respingatoare din viata ei. Cu toate astea e inca un copil, unul maturizat prea devreme. Se inchide in crusta ei si nu vrea sa mai iasa acolo. Daca te apropii prea mult de ea, te zgarie si fuge, nu care cumva sa patrunzi prea mult in profunzimea fiintei ei.
E un om fragil, frumos pe dinafara, frapeaza prin cap, figura, mers, epateaza mai bine zis, pentru ca hainele ei au o personalitate aparte, ca si cea care le poarta, au o tristete ce se revolta, cum si ea se revolta prin fiecare por al fiintei ei, asa si tesatura tipa si striga deasupra pielii ei albe. E o fiinta ciudata, copila asta adulta. E cinica, rea, jigneste si sfideaza in acelasi timp, refuza sa asculte sfaturi si face exact invers, intra in buclucuri, incearca sa se sinucida, isi agaureste pielea si si-o coloreaza…
Nebunie, razvratire, copilarie furata, dorinte ascunse…..pana unde o sa se ajunga?!?
Tags: copil, razvratire, ura