Gresesc cu ceva daca ma tem?
Eo chesti de sansa, e o chestie de noroc, trebuie sa fui foarte atenta la ceea ce voi face. Nu pot sa pocnesc din degete si sa fiu mare. Stiu ce imi doresc, stiu unde vreau sa ajung, stiu cine vreau sa fiu. Si e atat de greu, pare aproapeimposibil. Mi-e frica sa nu fiu asimilata, mi-e frica da greselile grave pe care as putea sa le comit, cu sau fara voia mea.
Ma bag in seama cu persoanele cu care as vrea sa intru in contact, pentru ca stiu ca daca voi reusi sa ma imprietensc cu acesti oameni, imi va fi mai simplu. Dar nu pot sa scap de sentimentulde inferioritate, nu pot sa scap de senzatia ca deranjez.
Vreau sa ajung undeva sus, vreau sa fiu citita, criticata, apreciata. Nu vreau sa fiu “X”, mi-e teama de mediocritate. Mi-e teama sa nu fiu trasa in jos. Traiesc mereu cu incertitudinea zilei de maine, ma gandesc ce poate voi face sau voi spune ceva ce imi va afecta si schimba iremediabil viata.
Trebuie sa am grija, imi repet la nesfarsit cuvintele astea, sa nu care cumva sa-mi pierd capul. Trebuie sa raman rationala, sa gandesc cu toti neuronii, sa nu ma las condusa de sentimente care mi-ar putea dauna. Asta ma face sa ma intreb daca disting sacrul de profan. Pana la urma, ce imi doresc? Stiu, am zis si mai sus ce vreau. Dar, reflectand la cele scrise chiar de mine, neuronii mei se scurt-circuiteaza sidau nastere unei alte temeri , aceea de a nu ramane singura, sa nu ma trezesc la o anumita varstacasatorita doar cu munca mea si cu viata particulara facua scrum. Pentru ca asa se intampla in ziua de azi, muncesti, iti doresti sa ajungi cinva in viata, sa iti depasesti conditia chiar, si te trezesti dintr-o data singura, fara familie, fara nimeni alaturi, avand in spate o groaza de esecuri sentimentale….