Leaving the sea
Apa imi curge siroaie pe fata, pe trup, se opreste pe palpi si se prelinge pe jos. Soarele imi bate puternic in cap, nisipul imi zgarie picioarele. La naiba, alt post despre mare? Nu…. Gata, nu mai scriu despre mar, m-am suparat, toata lumea scrie despre mare. Azi vreau sa parasesc spatiul marin si sa zbor, aerul sa ma usuce de atata apa, sa-mi scuture sarea din par. Azi vreau sa zbor cu pasarile, azi parasesc sirenele pentru varfurile copacilor, pentru lumea mica vazuta de sus.
Ma simt propulsata de un ventilator urias care ma duce spre visare. Lumea tota e a mea, stiu asta. Soarele imi zambeste prietenos, parca vrea sa ma intrebe de sanatate. Casele se vad de aici atat de minuscule, cu oamenii plmbandu-se pe strazi ca niste funici bipede, dac’ar stii ei ce fericita sunt eu, nu imi mai trebuie nimic. Pot sa zbor si asta e cel mai important, pot sa ajung deasupra Parisului si sa ma agat de varful Turnului Eiffel, as sta si as admira privelistea, muta de uimire pentru cateva clipe apoi as zbura mai departe, “Au revoir, Paris!”. Si as pluti in continuare si sub mine s-ar desfasura harta Lumii asa cum nu a mai vazut-o nimeni, ar fi LUMEA, unica, superba, asa cum poate fi vazuta decat de un om care zboara.
Oare imi vor creste aripi sa pot zbura pana la cer si inapoi?