Praf,pietricele…
Ma uitam azi cum mergeam. Cum se derula in fata ochilor mei asfaltul murdar, pietrele, palcurile de iarba. Si eu mergeam. Cata complexitate intr-i o chestie atat de banala. Mersul. Cati oare, deplasandu-ne pe jos, concentrati cu propriile ganduri, idei sentimente, nu privim asfaltul in timpul mersului. Dar ce-ar fi sa-l contemplam? Cum ar spune Cruella DeVille despre petele dalmatienilor: “haos si ordine”. Asta ar putea sa insemne si peisajul asfaltului, al pietricelelor si al palcurilor de iarba peste care trecem zilnic fara ca macar sa fim constienti de asta. Ne cutremuram atunci cand vedem ce poate face natura cand privim un peisaj montan de exemplu, dar nu intelegem ca natura poate fi frumoasa, chiar daca o vedem zilnic,atunci cand mergem la servici sau la scoala. Mie mi se pare o nebunie curata ca in monentul asta sunt aici, si peste cinci minute sunt cu cativa metrii mai incolo. Eca succesiunea orelor, munutelor,secundelor. Relativitatea timpului isi spune cel mai bine cuvantul cand ne deplasam. Atunci poti sa simti cum “trece timpul”. Il vezi cum se deplaseaza, incet sau rapid, in functie de cum iti misti tu picioarele. Praf, pietricele, iarba,asfalt,praf,pietricele…