Si totul a trecut ca o secunda, ca si cum cineva ar fi pocnit din degete si nisipu s-a scurs din clepsidra intr-o clipita. Au fost cateva frustrari, cateva pareri impartite, putina dezamagire si cateva picaturi de nebunie impinsa atat de departe pana la confuzie si prostie. Au fost cateva scrisori platite, lacrimi smulse cu violenta si nelipsitul joc scenic. Au fost de toate.
Ca si cum nu mi-as fi baut inca toti creierii si nu mi-as fi fumat fiecare neuron pus in prealabil la uscat, pe soba, ca orice “marfa” buna, datatoare de placere si dependenta, ai mai aparut si tu, cu zambetul ingenuu, aproape imbecil, cu cu irisul violet -doar o lentila ieftina de contact- ca o proiectie a vreunei dive hollywood-iene, si albul ochilor de culoarea urinei (”culoarea” asta am luat-o de pe blogul lui zully mustafa, mi-a placut). N-am vrut s tip, si nu am tipat cum o faceam de-atatea ori cand zgomotele ce-ti ieseau pe gura, cu impertinenta. Nu am tipat, am tacut si am inghitit tot cozonacul cu rahat portocaliu pe care mi l-ai adus.
Mi-am pus palaria de paie si am am iesit afara, in maneca scurta si izmene violete, am dansat cu fulgii si am ras de hainele mele ciudate.
Intr-o alta dimineata era frig, si ceata afara, si pomii erau albi de chiciura. Si eu credeam ca se poate sa-nfrunzeasca pomii si iarna, si sa infloreasca si sa scoata rod. Am crezut ca pomii aia ninsi sunt plini cu flori de cires, si ca soarele straluceste plictisit pe cerul de un albastru invidiabil. Am iesit iar afara in maneca scurta si cu o fustita vaporoasa, ca pentru a celebra venirea primaverii. Dar, deschizand usa, am dat de frig, de viscol si de pomi inghtetati, incarcati de rodul vantului si frunzele crivatului. Dar asta se intampla de mult. Tot demult imi zicea cineva, o batrana parca, sa ma imbrac bine pe timp de iarna, sa am grija de sanatatea mea, sa-mi pun pe dedesupul hainelor ca nu se vede. Si poate nu se vede……aaaaa, de-aici izmenele mele mov……
Ieri mi-am taiat venele moralitatii, am fumat o tigara cu cea mai nemernica fiinta din toate galaxiile cunoscute, si am aflat ca am foarte multe in comun cu ea. Am aflat ca era de fapt proiectia mea in alta dimensiune, deci, eu sunt cea mai execrabila fiinta care-si face veacul pe holurile necunoscute ale sferelor paralele.
Azi am invatat cat de jigodii sunt unii oameni, ce de marsavii se fac si cate s-or mai face fara ca eu sa stiu…..azi m-am scarbit de biletele si de cacaturi mici, de zambete false aruncate alan-dala si de promisiuni desarte. Si tot azi am stiut ca sunt una din jigodiile pe care le-am cunoscut si cu care am avut oroarea sa vorbesc.
Cu alte cuvinte sunt un nimic….si ceea ce ma bucura e tocmai lucrul asta, pentru ca tocmai lasitatea si prostia in care ma zbat ma tin in viata….dar mai ales lasitatea….prostia ma omoara cate-un pic……pic, pic, pic…..
P.S.: ca sa nu existe discutii, pentru ca stiu ca or sa ma intrebe unii pe mess cine sunt jigodiile pe care le-am cunoscut, cine sunt oamenii de care vorbesc aici. dragii mei, sa va lamuresc, nu vorbesc despre nimeni in special, intamplarile pomenite aici unele nici nu s-au intamplat, altele sunt farami infime din viata reala. insa nici un personaj, nici macar cel intitulat sugestiv “eu” nu sunt reale….;) Peace Day;)