Si oamenii treceau…
Ridic privirea si respir cu putere aerul rece de afara. Parca se naste a nu stiu cat-a oara lumea. Ma ridic si merg, mi- frig, mi-e sete si foame si nu as face nimic din toate astea. Actiunea in sine, verbul, o noua zi, un alt soare, vesnic galben si cateva sclipiri aurii imprastiate pe caldaram. Azi am sa-i zic, am sa-i zic tot. Tot ce cred, ce stiu, ce vad si ce aud. Am sa-i arunc in fata adevarul, am sa improsc cu venin si poate o sa curga sange. In ziua asta care incepe sta scris sfarsitul.
Te-astept, cum am facut-o de atatea ori, cu fundul pe o scara, cu bretonul cazandu-mi pe ochi si cu gandurile alan-dala. Oftez a lehamite si nu zic nimic, si tu nu stii ce am. Si chiar nu conteaza. Nu vreau sa ma intrebi, vreau doar sa taci, nu vreau sa tipi, sa plangi sau sa vorbesti tampenii. Vreau sa aud tacerea aia mormantala.
Mi-ai spus ceva, am stat, am ascultat, si am intors capul in directia opusa. Nu ma mai uit in spate acum, nu ma mai doare nebunia mascata de sinceritate. Acum stiu tot. Si chiar daca “tot” se refera, poate, la o supozitie absurda, la un scenariu paranoic, nu mai conteaza. Merg innainte, sfarsesc un alt capitol si urc, cu fruntea lipede si ochii stralucind a gheata, o alta treapta. Azi nu cobor. Nu mai gresesc, si nu mai aberez cum aberam odata.
Am luat flori de pe jos, le-am strans in pumni si le-am mirosit seva cruda, mi-am simtit mainile ude si atat. Si nu era decat frig, si gheata, si flori uitate de cineva pe un trotuar nins si ud, si poate rece. Si boschetarul trist, duhnind a bautura ieftina si a tutun statut, cu hainele rupte si murdare se uita la mine, cu un dinte rupt si zambea tamp. Am spus “adio” mut, candva unei iubire ce n-a fost niciodata, ce nu sa intamplat decat in mintea mea si nu regret. Si boschetarul tot radea. Si-am inceput sa plang, si am tipat la el, i-am zis” Mosule, nu te mai uita la mine, imi amintesti de viata mea, si viata mea, iata,arata ca si tine” Betivul, se ridica fara griji, ma priveste uimit apoi rade si incepe sa cante si sa danseze: “Hopaaaa!!!! hic…..lalalalalala……..eu am bani, si am valoare, masini ca mine nimeni nu are…..hopaaaaaaa………” si mosul ala e fericit in betia lui, si cu sticla lui de vodcka ieftina. Si eu il privesc si parca-mi vine-a rade, apoi a plange si in final ma ridic si plec.
Am spus “adio” iubirii viitoare, am spus” adio” sfarsitului de inceput, am spus”adio” pentru-a-nustiu cat-a oara si m-am culcat, slabita. Sa visez mirajul unei copilarii traite altfel, unei adolescente fara de trecut. Am inganat in somn o poezie. Am ras am plans si am gemut in somn. Si oamenii treceau…..
Mie nu imi pasa, nu vreau sa-mi pese si vreau iar sa fiu copil, copil mic, fara probleme, sa-mi placa de colegul meu de banca si sa imi care ghiozanul cand ne intoarcem acasa. Iubire inocenta, de copil….de-aici incepe totul…..