Singuratate
Mergeam singura pe strada pustie, cu vantul in fata, ravasindu-mi parul i cu mainile stranse in jurul corpului intr-o imbratisare singulara. Pe jos zburau hartii, amabalaje goale si sticle de plastic. Vantul dansa cu ele, le invartea si le prindea.
Eu…nu mai stiam de mine, ma pierdusem la limita dintre spatiu si timp. Voiam doar sa uit ce se intamplase, sa mor si sa renasc din propria cenusa. Vantul trimitea rafale de praf si trebuie ca inghitisem o gramada.
CIne eram eu cu adevarat? Cine erai tu? O multime de intrebari imi rasunau in cap si ma enervau. Cred ca era foarte tarziu, pentru ca nu vazusem pe nimeni trecand. Dar nu imi pasa. Mergeam, ca un trup fara suflet, colindam aiurea. La intervale de timp incepeam sa rad tamp, si radeam asa, fara sa ma opresc, cateva minute bune. Apoi imi aduceam aminte ca nu mai esti, ca viata mea de-acum va fi goala, la fel ca strada aceea pe care pasii ma duceau in nestire. Si plangeam, plangeam…