Reverie

Iti traiesti viata punandu-ti intrebari si incercand sa le gasesti raspunsul, te zbati intre promiscuu si moral, intre vulgaritate si senzualitate, privesti oamenii fara sa le descoperi fetele. Ii cunosti, le vorbesti, te indragostesti si incerci sa ii descoperi, totusi, omul in sine este o enigma isolvabila.

Si totul e in van cand in final moartea, acest  geniu necunosut ce inspaimanta pe fiecare in adancul sufletului, isi soate ghearele ascutite si te rapeste in eternitatea faldurilor ei negre, nesfarsite.

Vitrine stralucitoare, bijuterii, carpe etichetate, amor propriu, voluptate si mistere nedezlegate, suntem robii materialului, ne zbatem in eternul profan, uitam de sacru.  Dar e un subiect prea dezbatut sa il mai pomeesc si eu.

Poate o carte sa iti schimbe intreaga viziune asupra vietii, sau sa iti confirme ceea ce stiai deja fara sa recunosti? Poate societatea sa murdareasca un suflet cu principii sanatoase, doar pentru ca acel suflet considara moral ceea ce restul considera imoral? Diferentele de opinie nasc monstrii, dar oare cine este cu adevarat nebunul intr-o poveste de acest gen? Se poate ca societatea sa se insele si o singura persoana pe lume, considerata ciudata de restul semenilor sai, sa aiba dreptate? Si daca e asa, unde se afla dreptatea? Poti trai conform principiilor tale in societate? Sau trebuie sa faci concesii? De ce sa faci acele concesii si sa iti negi convingerile? Asta face din tine un ipocrit sau un om demn de respectat? Si daca principiile tale, sanatoase in esenta, fac rau persoanelor pe care le iubesti? Care este, deci adevarul, si unde se sfarseste minciuna?

Daca un om considera de cuviinta sa isi perteaca viata in desfrau, pentru ca asa ii dicteaza constiinta, poate oare el sa fie condamnat de imoralitate? Poate, dar nu de ipocrizie, decat daca acest viciu uman este unul din principiile sale. Si in acest caz, un betiv, sau un drogat, tipologii umane puse la zid de societate, sunt mai putin viciati decat cel ce nu are nici un viciu nociv? Sau are? Sau, ce reprezinta cu adevarat viciul? Eu vad in viciu ceva care iti face placere, dar care este condamnat de societate. In speta, se spune despre cei ce beau ca au viciul alcoolismului. Dar, daca ar fi sa ne luam dupa filosofiile romanilor, orice iti face placere, este bun, in consecinta, am putea spune, oare ca o civilizatie atat de dezvoltata ca cea a romanilor era viciata? Totusi in acea vreme erau acceptate fara nici un fel de problema comportamente care astazi sunt considerate imorale, ca de exemplu homosexualitatea, sau adulterul. Ceea ce ma face sa cred ca perioada Evului Mediu a stricat intr-un fel omenirea,  influentand oameni catre noi vicii ale caracterului, ca de exemlu, discriminarea,  inegalitatea, cu alte cuvinte cei diferiti erau marginalizati… Diferenta, egalitatea? Egalitatea intre oameni, intre sexe? Cunosc oameni care si in ziua de astazi consifdera ca femeia ii este inferioara barbatului; cunosc oameni care nu accepta persoanele gay, care discrimineaza minoritatile…probleme mult prea controversate ca se le tratez aici…
Dar am zis destul, devin incoerenta… Totusi, pot doi oameni care apartin aceleiasi epoci, aceleiasi perioade de timp, contemporani deci, sa aiba principii atat de diferite despre viata si totusi sa fie prieteni? Pot! Sa luam ca exemplu prietenia dintre Percy Shelley si Lordul Byron, caractere diferite, primul cu principii indreptate mult spre stoicism, al doilea spre filosofia antica prezentata mai sus, care, din nefericire, nu imi amintesc carui curent apartine. Cu toate acestea, cei, doi, niste genii in adevaratul sens al cuvantului, au fost prieteni, si au apartinut aceluiasi curent literar, romatismului… Doar ca societatea il respingea pe primul, simtindu-se amenintata de convingerile sale fata de religie si institutia casatoriei, acesta considerandu-le pe amandoua fara  folos, iar pe al doi-lea, desi un exemplu elocvent de desfranare pentru acea epoca, era primit cu bratele deschise… Deci, ce vrea umanitatea de fapt, de la un om?! Si care este granita dintre moral si imoral? Cat putem accepta de la semenii nostii, si este oare corect ceea ce  toleram?

 Putem spune ca am trecut de furtuna, ca ne-am indepartat de oamenii la care tineam si care credeam ca tin si ei la noi dar ne-au demonstrat contrariul, ca am mai invatat cateceva despre firea umana, si mai ales, ca in lumea in care traim, jocul cinstit este doar o povestioara de adormit copii. Asadar, dupa ce ne-au lovit in cap crengi luate de vant, am primit cateva suturi in fund de la viata, ne ridiam frumos capul si zambim cu tot sufletul, traim. E o minune cand supravietuiesti unei catastrofe naturale, dar un adevarat miracol este atunci cand reusesti sa treci peste marsaviile lumii contemporane, cand continui sa ai incredere in oameni chiar si dupa ce ti-au intors spatele si s-au comportat josnic, dupa ce au pretins a fi un anumit gen de persoana si s-au dovedit a fi mai rau decat ceea ce spunea sus si tare ca detesta.

Dezamagirea face insa parte din viata, la fel si tradarea si mincina, asa ca nu avem de ce sa ne impacientam, nu? Totul va trece la un moment dat, neintelegerile vor fi uitate, faptele, deja consumate, vor fi iertate. Vor ramane insa, cateva cicatrici in amintirea furtunii ce a devastat suflete. Suflete?!? Putem vorbi de suflete? Stai putin, concret, la ce ma refer? La oameni, la fapte? Am vreo concluzie de tras? Poate ca sunt incoerenta, dar nu mai conteaza acum…sunt mai mult dezamagita,  dezamagita ca oameni, pe care ii consideram mai presus de orice! Oameni… care imi insuflau respect, mult respect si de multe ori mi-au dat impresia ca parerea mea conteaza, ca sunt importanta si ca trebuie sa continui sa tip chiar daca nu ma asculta nimeni, tipatul meu va deranja, cel putin pe cineva, acei oameni, tocmai acei oameni au putut sa ma dezamageasca in halul acesta. Dar, am mai spus-o si o repet, dezamagirea face parte din viata… Si cine sunt eu sa judec? Pot sa spun doar ca: “Ma lepad de Satana!”

N-ar fi trebuit sa vezi asta, n-ar fi trebuit sa ma avuzi rostind acele cuvinte si nici sa-mi auzi gandurile. N-ar fi trebuit sa imi vezi frustrarile ridicole, nici sa suporti toate pateticele mele invinuiri pentru ratarea mea. M-ai vazut stand intr-un colt, trista, incojurata de fum, cu cearcane la ochi si cu nasul infundat de la atata plans, cu gandurile mancate de viermele nebuniei si cu aripile atat de nemilos taiate. Totusi m-ai vazut, si ai indurat in tacere toate injuriile, tot veninul pe care l-am putut scoate prin cuvinte, prin gesturi, prin propria mea fiinta. Abominabile gesturi…

Pe soseaua proaspat udata de ploaie a rasarit soarele, miroase a vara, a asfalt incins si stins cu apa, miroase a lacrimi sarate si a usurare. E cald si bine, e un vis frumos, e o realitate induiosatoare… De ce trebuie sa existe motive care sa strice calmul de dupa furtuna? De ce nu ramane pentru eternitate acel calm perfect al asfaltului ud, al pomilor cu frunzele spalte de apa, al pasarilor mici ce se bucura de soare? Poate ca asa, lumea ar deveni mai monotona…totusi, mi-as da o mana pentru ca acest calm sa existe tot timpul, sa ma burur de el in fiecare moment.

Mi-as da regatul meu mic, jucariile, copilaria, papusile pe care le imbracam cu haine minuscule, tot jocul, toata distractia inocenta pentru inca o clipa de soare dupa furtuna, si pentru curcubeul frumos ce imbraca zarea in toate cele 7 culori ale sale…

Am vazut intr-o zi doi copilasi jucandu-se, un baietel si o fetita, erau mici cat o bucatica de om, erau simpatici si seriosi in joaca lor ingenua. Le-am vazut viitorul, i-am vazut cum vor creste, si, desi ar parea romantat acest viitor, i-am vazut indragostindu-se, i-am vazut furisandu-se afara in toiul unei nopti de vara ca sa se plimbe aiurea printr-o curte parasita.

Am vazut in alta zi doua fetite jucandu-se cu papusile, acelasi joc stupid dar fumos pe care il jucam si eu in copilarie cu prietenele mele. Se jucau de-a magazinul, si erau foarte preocupate de ceea ce faceau, de frunzele pe care le foloseau pe post de bani, de hainutele papusilor pe care aveau sa le cumpere. Si am stat asa, pe loc, privindu-le cum isi inchipuie afacerea lor cuminte, unde nu venea niciodata garda financiara, nici fiscul, nici O.P.C.-ul, pentru ca nu era nevoie, pentru ca ele nu faceau nimic nelalocul lui. Erau doar doua pustoaice simpatice care isi improvizau propria lume. Prinse de joc, nici nu au cum sa stie ce le asteapta in viata. In viata asta mizerabil de frumoasa pe care suntem condamnati sa o traim pana cand moartea ne va desparti…

Si moartea ne sperie pe toti, moartea, suprema contopire a spiritului cu natura, teama de necunoscut, atatea frici nemaiintalnite, noutate…de aici nu mai ai de unde alege, iti poti plati vamile cel mult cu frunzele fetitelor mele ce se jucau in parculetul de langa gara, iti vei lasa problemele nerezolvate, iti va parea rau ca ai murit, ca te-ai dus si nu te mai poti intoarce. Vei vrea o noua sansa, un nou inceput? S-o crezi tu, numai poate daca a fi budist, sa poti crede in reincarnare, sa ai speranta ca poti reveni intre cei dragi  fie si ca un sobolan infect strecurandu-se printre gunoaie. Realitatea e insa cruda, suntem blestemati sa traim si odata morti s-a zis cu viata. Si gandul asta sperie, caci nu ai cale de intoarcere, si sufletul tau e unic, si  moare odata cu tine…sau continua sa supravietuiasca in pasari, plante, amintirea celor care te-au cunoscut?

Si gandurile se tes ca o panza subtire de paianjan in mine, se intind pe sute de kilometrii de simtiri, se astern peste sosele udate de ploaie si acopera marea cu cu firele lor intortocheate, cuprind muntii si alearga la vale sa prinsa adevarata natura a gandirii umane. Cine sunt de fapt? Materie, suflet, miracol  cu radacini necunoscute?  Sau sunt doar o mica parte di marele nimic al fiintei in care ma zbat sa traiesc, caci traiesc, si viata imi da sansa de a realiza acest fapt dupa fiecare cadere psihica cu care ma confurn. Si ma ridic, imi scutur de praf sentimentele si merg mai departe asteptand ca ranie pe care le-am pricinuit si care mi-au fost pricinuite sa se vindece…

 Indoiala mi se stecurase in suflet ca un sarpe veninos, la dracu, nu mai stiam pe unde sa scot camasa si ma fastaceam si ma balbaiam ca un copil prins cand face ceva nepermis. Deci am continuat sa imi vad de treaba mea, desi eram incurcata ca naiba, desi mi se pusesera niste intrebari si baiguisem niste raspunsuri stupide, am regretat insa fiecare cuvintel scos de dimineata si  pana acum. Ii simteam privirea nedumerita fixandu-ma, ii auzeam respiratia intretaiata si frustrarea de a ma vedea fara nici o alta reactie. Probabil ca sunt un om ingrozitor de enervant in momente ca acestea, cand ma gandesc unde va ajunge aceasta evitare voita a iesirii din situatia penibila in care ma pot afla.

Si ma aflam sub oprobiul propriei fiinte, gandurile si faptele mi se impleteau fara sa vreau, si nu eram in stare sa disimulez in toatalitate lipsa de interes. Acum priveam pe geam, mai incolo imi pileam o unghie, apoi ma jucam cu o suvita din propriul par. El continua sa ma priveasca nedumerit incepad sa se enerveze pe masura ce eu incercam sa imi revin din socul initial. Sa-l ia dracu de soc, s-o ia dracu de lume si de tot ceea ce se presupune ca fac rau… Privirea lui ma arde din ce in ce mai tare, si cand incearca sa deschida gura sa zica ceva, i-o inchid repede cu un sarut  apasat, apoi imi doresc sa il plesnesc, dupa care ma calmez si imi incep pleadoria de aparare. Ma priveste uimit, probabil se gandeste cum de am tupeul acesta fantastic, de a-i inchide gura si de a ma si apara. Stiu bine insa ca orice gresala lasa in urma ei o amintire. Era deci vina mea, era si vina lui, era vina amandorora. Eu eram  plina de indoieli, atat in privinta veridicitatii celor auzite despre el, cat si a faptelor mele de care nu ma simteam mandra. Se dadea o lupta ideologica intre “mine” si “mine”, iar celui de-al doi-lea “mine” se adauga si EL, deci eram doi contra unul, desi in fiinta mea duala se aflau mai multe personalitati. Gandul asta imi trece fulgerator prin minte si incep sa rad isteric.Carevasazica, sunt oarecum nebuna, caci altfel nu ma pot numi.

Dupa ce imi termin de turuit betia de cuvinte, din care nici eu, nici el nu am inteles nimic, ma prabusesc pe un scaun si continui sa rad ca o fiinta aflata in mijlocul unei crize puternice de personalitate; ca din departare Andries canta ca e ca o scrisoare fara plic; are dreptate vocea fara trup ce razbate de undeva din boxele mele dotate cu subwoofer, asa ma simt si eu, desi am mai multe “EU” care sa imi tina de urat in momentele mele de opresiune personala. DA, in momentele acelea chiar am nevoie de ceva sustinere morala, si cum e imaginatia mea, pot sa imi creez orice personaj care sa actioneze ca un balsam suferintelor mele sufletesti si demonilor care vin sa isi ia birul de fiecare data cand fac cate-o boacana.

Dar sa revenim la situatia mea absurda, sa revenim la EL si EA, ce suntem NOI DOI si la intrebarile existentiale legate de posibilele noastre tradari unul fata de altul. Carevasazica, eu l-am tradat pe el, si el la randul sau a facut acelasi lucru, dar unul dintre noi a tradat cu trupul, celalalt cu sufletul, si acum ne chinuim sa aflam care a gresit mai mult. Oare satisfacerea unor nevoi trupesti, atata timp cat gandul iti e la persoana iubita este condamnabila? Oare situatia in care te afli te poate scuza in vreun fel? Sau situatia in care te afli este fara scapare, caci daruindu-ti trupul altei persoane decat celeia de drept este un pacat cel putin analizat din punct de vedere igienic. Sau fapta de a-ti trada jumatatea prin prisma sufletului e cu atat mai abominabila cu cat continui sa minti acea persoana cu zambetul pe buze, desi sentimentele tale s-au schimbat de mult timp. Oare aceasta atitudine te injoseste? Te inalta? Din orice unghi ai privi situatia e fara scapare. Situatia nu poate avea alt deznodamant decat unul tragic, si tragismul sta tocmai in paroxismul acestei povesti cu inceput situat intr-un timp trecut nedefinit si terminat undeva in viitorul apropiat.

Am inceput prin a vorbi despre situatia asta la persoana I si asa am sa o termin, desi mai devreme dadusem in generalizare. Nu o sa va spun modalitatea prin care a tradat fiecare dintre noi, o sa va dau insa doua situatii diferite, singurele care se pot da cu aceste date ale porblemei ingrozitor de amoroase si ingrozitor de matematice. Si pentru ca matemamtica nu e tocmai punctul meu forte, problema va ramane nerezolvata, caci, paradoxal, este una imaginata. Dar sa revenim la indoielile mele, vom spune ca in prima situatie, eu, femeia, l-am tradat pe el, barbatul, din punct de vedere sentimental, iar el pe mine trupeste. Amandoi am gresit, cu siguranta, el lasat dus de pasiune, eu, asteptand ca el sa isi consume poftele trupesti in patul altei femei. Poate ca la un moment dat am si suferit. Dar acest fapt nu imi scuza pacatul meu, nu, si din punctul meu de vedere, el a gresit mai putin decat mine, desi a copulat cu o alta femeie, desi umorile lui s-au amestecat cu ale alteia pe un cearsaf strain. Dar am patruns prea mult in intimitatea cuplului intocmit ad-hoc, cuplu care, desi nu imi place sa mi-o recunosc e format din EL si O ALTA EA. E dureros, dar nici eu nu sunt mai putin vinovata, caci am acceptat sentimente noi in cordul central, si mi-a pulsat mai tare decat ar fi fost de cuviinta, am rosit mai mult si am fluturat din gene mai des in privinta unui alt ins de sex opus mie.  In situatia asta nu stiu care ar fi cel ce sufera mai tare, dar, la drept vorbind, este o drama pe care amandoi subiectii cuplului o traiesc in timp real. Deci ma intreb acum, dupa ce m-am indepartat din fata lui, cine este mai vinovat de intreaga tradare? Sau devine nul din pricina tradarii reciproce?

Nu de putine ori am auzit de cupluri care se insala reciproc, cu buna stiinta a tuturor partilor implicate, si din diferite motive, cuplul acela continua sa triasca, sa duca o viata sociala intensa  si chiar sa se inteleaga bine. Mereu mi s-a parut situatia asta absurda, dar pusa in fata unei asemenea situatii…nu m-am gandit niciodata pana in momentul acesta, si,desi situatia data este imaginara, mi se pare ingrozitor de urata perspectiva unei astfel de relatii. Sa revenim insa la cel de-al doi-lea caz, atunci cand EU, femeia, il insel pe EL, barbatul, cu trupul iar EL ma insala pe mine cu sufletul. E dureroasa, o spun clar, aceasta situatie, clar, mai ales ca barbatii se simt ingrozitor de raniti in orgoliu cand o femeie ii insala. Da, imi puteti spune ca sunt prejudecati, ca fac generalizari aiurea, dar numai pentru o clipa, TU barbatul ce te simti lezat de aceasta generalizare a mea, iti vei imagina ca iubita sau sotia sau mai stiu eu ce alta femeie din viata ta, indiferent de rangul sau hramul sau, se va simti profund lezat, fie si numai la gandul acesta. Gandul socheaza si umileste in acelasi timp, pentru tine, ca barbat, placandu-ti sa iti stii “femeia” numai a ta, instinct de conservare, simt al proprietatii acut, sa iti imaginezi pe ea, imbracata de mangaierile altului EL, altul decat tine, primindu-i saruturile si ascultandu-i vorbele de amor soptite sacadat.  Cu toate acestea, dragul meu EL, nici tu nu esti mai prejos, caci o iubire, fie si ea inchipuita numai in mintea ta, nu te scuza, dar nici nu te acuza pe deplin, ai stiut totusi sa iti pastrezi integritatea ca individ, nu te-ai lasat cuprins nici de pasiune, nici de disperare. Deci acest lucru nu face din tine o victima a adulterului savarsit de partenera ta de viata, dar nici un invingator.

La dracului cu ele de teorii, indiferent de tradare,tind sa cred ca EA, proiectia EU-lui meu, sunt cea care a savarsit o fapta imorala, EA, eu sunt cea care a gresit mai mult decat EL, cu toate acestea, cred eu, dupa un asfel de adulter, cel ce insala cu sufletul, are un motiv in plus sa iasa din relatia in care este prins si sa se indrepte catre alta noua. Si alte certuri, alte probleme, alte tradari, de ordin moral, imoral, ideologic. Confuzii si iubire…oare?
Incerc sa las in urma tradarea noastra reciproca, poate ca il iubesc, poate ca ma iubeste, poate nu l-am tradat din nici un punct de vedere, si poate ca si el a facut la fel. Poate ca sinceritatea e pe primul plan, indiferent de tradare, fie ca e una neimportanta sau una grava, fie ca vrei sa nu, viata merge inainte, cu sau fara ceea ce este sau ar putea fii marea iubire a vietii tale. Eva a muscat prima din mar, si Adam a urmat-o…..Eva l-ar fi putut insela pe Adam cu nemernicul ala de sarpe….cu sarpel verde al geloziei…

Bordel, bordel, bordel, la asta mi e pare ca se rezuma uneori afacerea asta a mea. Un bordel infect imbracat in haine frumoase, si eu sunt o curva care nu se lasa regulata de toti jegosii, inca tin la principiile mele, si sper sa tin pana in ultimul moment. Oricum nu mai am mult de trait, incep incet-incet sa cobor din topuri. Azi pierd un contract, maine intarzii la sedinta, poimaine sunt atat de drogata ca nici nu imi vine sa ma rididc din pat.

Mi-a zis musiu agent sa las dracu prostiile astea si sa imi vad cum trebuie de treaba mea, ca o sa ajung in cacat pana in gat, si eu i-am zis ca o sa le las cand nu o sa mai primesc oferte agasante de la toti jegosii aia pe care mi-i baga pe gat. Ajung sa cred ca se viseaza vreun peste ceva si eu prostituata lui de lux pe care o poate vinde oricui. Cica toate fac asa, dar nu vorbeste nimeni despre asta, trebuie sa ne intretina si pe noi cineva, sa ne sustina. Nu suntem asa, de capul nostru. Jegosii dracu. Au o impresie gresita despre noi, sau cel putin despre mine. Prejudecati, preajudecati, tabuuri si furunculi uriasi, mi-e scarba de viata pe care mi-am ales-o singurica, si de banii care i-am castigat, de oamenii in jurul carora ma invart. Aparente, atat, si operatii estetice costisitoare, pentru ca, da, imaginea conteaza, brand-ul pe are il porti, numele. Totul influenteaza…

Pestii mari ii mananca pe cei mici, si eu ma simt din ce in ce mai mica. Simt cum ma scufund in mal si ma murdaresc. Noroc cu drogul care ma tine in viata. Sunt o drogata fericita. Vreau sa ma sinucid, sa termin dracului cu viata asta infecta pe care o duc de cativa ani incoace, sa imi putrezeasca pielea perfecta care apare pecopertile revistelor glossy si sa mi se usuce parul perfect. La dracu cu perfectiunea.

Cred totusi ca daca as muri, as fi o moarta draguta, sa nu uitam ca sunt model, si imi place sa fiu draguta pentru caimaginea conteaza, si se vinde al dracului de bine. Viermele ala de agent-peste o sa scoata o gramada de bani si dupa moartea mea, o sa imi foloseasca numele, o sa faca din el un brand “Eva”. Suna bine, suna a pacat si a inceput. Eo chestie interesanta in numele meu, daca e sa te gandesti ca sunt tiza celei din care se trag femeile. E o chestie si asta….

M-am hotarat, azi o fac, iau ceva, sau ma ametesc bine si imi tai venele. Nu mai suport….E prea greu, e prea murdar, prea mult…

Produc polemici, nasc barfe, cresc in intrigi. Ce mai conteaza? Sa zicem doar ca e lumea mea, asa cum e. Dar e mare, firar ea sa fie, si e o lume plina de frustrari si de angoase, invidie si rea-vointa. Ce probleme superficiale imi intuneca mintea, ce dorinte absurde si placeri de-a dreptul vinovate. E o lume vicioasa, o lume ipocrita si snoaba, ce tanjeste catre mai mult decat poate avea. O lume nefericita pentru nimicuri, e lumea mea, cea care nu realizeaza adevarata frumusete.

Totul se reduce la imagine, la pret si la marca. Materialul, un mit antic in care nu mai crede nimeni. Tesatura nu mai conteaza de mult timp, tot ce conteaza e eticheta. Buze sclipitoare, coafuri extravagante si cristale din sticla, brand-uri si reclame agresive. La asta se reduce lumea noastra inchisa intre peretii de sticla slefuita ai diamantelor mondene.

Atatea culori tipatoare, atatea straluciri metamorfozate ce acopera interiorul patat de voma, droguri si seringi folosite de la om la om. Aparenta inaltatoare impotriva realitatii decandente…un adevar trist, totusi un adevar. Si adevarul acesta doare mai rau ca boala sau ca dependenta, pentru ca e realitatea ce inconjoara lumea de sus, cea mediatizata, cea ravnita de patura mijlocie.

Nimicuri scumpe, logo-uri tipatoare, dezgust, mediocritate mascata de aroganta, diferenta dintre aspectul frumos al marului si interiorul lui stricat, prostitutie de lux, homosexuali ce se afisaza cu toape ravnite de toti barbatii ce beau bere (aia din reclame). Masturbarea trista a poporului insetat de bani. La asta duce agresivitatea reclamei mascate de la televizor.

Tarfulite ieftine ce se dezbraca in fata camerei doar pentru putina reclama, poate-poate o pune ochii pe ea vreun stab cu mertan care sa ii procure “hrana cea de toate zilele”. Geamatul , transpiratia uda ce-i atinge pielea si parul de pe piept imbacsit, orgasmul mimat de la final. O nimica toata, pentru bani, nu-i asa? Nana se reincarneaza in toate pitipoancele blonde, diferenta e ca ele joaca un teatru si mai prost la televizor, in fata intregii lumi. O lume trista si frustrata, o lume care crede, o societate de consum vrajita de bogatia la care nu poate ajunge.

Credinte desarte, cercei rotunzi, uriasi si par blond indreptat cu placa, fuste scurte si bling-bling-uri kich-oase, incultura si aroganta, idei preconcepute. La asta se reduce totul. O privire aruncata gales, o chemare din ochi, pantofii cu toc cui se indreapta catre urmatoarea victima usor in dezechilibru. Fata mesteca ciunga. El o invita in masina, ea se gandeste ca tipu are bani daca are masina. E dezamagita cand vede o amarata de Dacie. Ii da cu flit parlitului si isi cauta urmatoarea tinta. E doar o vanatoare marunta care se sfarseste cu o partida de sex si ceva bani, poate un pachet de tigari.

Lumea evolueaza, moda evolueaza, conceptiile evolueaza, de obicei aiurea. Lumea nu mai citeste,. ca e plictisitor, o gramada de factori influenteaza stagnarea gandirii. Un om sta toata ziua cu ochii in televizor (sau in calculator, pe net, desi pe net, daca stii unde sa cauti si te intereseaza, gasesti o gramada de chestii interesante), lumea nu mai trebuie sa gandeasca. Si totul se petrece la nivel global. A inceput cu America, prin exemplul familiei Bundy (da cu ei a inceput mediocritatea moderna) . Copii sunt obezi de la prea mult fast-food si sedentarism, parintii sunt prea ocupati de ei insisi sa le mai pese de copii. Suntem o planeta de frustrati, din diferite motive.

Si cei de la televizor sunt frustrati, pentru ca atunci cand vezi ce au altii, ce poti avea si tu, incepi sa iti doresti mai mult, pe dictonul: “Daca ala are, ce, io’s mai prost? ” Si uite asa se imbogatesc trusturile de presa, uite asa capata putere (nu degeaba se spune ca presa e a4a putere in stat), hipnotizeaza masele, se nasc vise comune ce nu au alt scop decat imbogatirea rapida, efectul fetei morgana cuprinde natiune dupa natiune. Toti vor sa guste din “fructul oprit” al celebritatii, tot mai multi sunt dezamagiti. Succes, glorie, bogatie, si pe partea cealalta decadenta, sex, droguri, boala….coantraste puternice. Un tablou de Picasso ar putea sa prezinte foarte bine lumea in care ne zbatem…contraste, abstractizari, foarte putini ies din tipare….

Ne petrecem copilaria tanjind dupa maturitate, ne petrecem apoi intreaga viata tanjind dupa copilarie. Ne uitam la copii cum cresc, ne vedem pe noi insine imbatranind, suportam cu greu succesiunea zilelor si a noptilor. Totul devine din ce in ce mai apasator. Cu fiecare zi scursa, traiesc mai putin, cu fiecare saptamana mor incet, cand se termina o luna, ma deprim, cand se termina anul zic “Multumesc Doamne ca l-am apucat si p’asta”. Suntem copii batrani ai epocii globalizarii. Suntem cei ce trebuie sa invatam economia curentului, a apei si a resurselor naturale. Copii nostrii vor plati de pe urma risipei noastre, trebuie sa fim atenti cu toate actiunile noastre, cu tot…

Fa-ma Doamne sanatoasa cat sa vad ghioceii iesind indrazneti de sub zapada la finele lui februarie, ajuta-ma sa rezist cat sa mai mananc de cateva ori mere din pom, sa mai vad o frunza ruginie plutind prin aer si zapada cazand din nou peste asfalt. Pentru ca traim in lumea asfaltului, in lumea masinilor de mare viteza si a zagarie-norilor.

Ar putea sa fie doar o strategie de marketing, sau ar putea sa fie intr-adevar sfarsitul lumii, nu-i asa? Caci, auzind intr-una ca vine, incepi sa imbatranesti la gandul ca vei muri, sau ca iti vor muri copii inainte sa poata fi fericiti pe planeta pe care ai crescut. Imi vad urmasii traind pe o planeta indepartata, ca in secolul 16. Cu mijloace rudimentare, cu conceptii gresite despre viata, fara se se poata bucura vreodata de cartile de care eu m-am bucurat. Scriind poate o noua istorie, dand nastere poate unui nou pamant. Dar n-are rost sa ma sperii. Zilele se scurg, incet, dezolant, cu stiri, cu advertising agresiv, cu bloguri, cu urbanism si trenduri. Incerc sa supravietuiesc lumii mele supra-saturate. Incerc sa nu mai fiu un copil batran, chiar daca tot ceea ce stiu, aud, vad, imi imbatraneste simturile, si viziunea viitorului. Ma duc sa mananc o rosie de plastic…

Satu si ma uit in jur cum nu se intampla nimic…mai nou stau cu grija sa nu fiu parata, incerc sa respect regulamente, sa traiesc dupa legi scrise…cele nescrise nu se pun pentru ca nu sunt trecute printr-o gramada de hartoage, nu au stampile imbacsite pe ele si nici semnaturi inclinate. Cu alte cuvinte viata mea se scurge incet, ca atunci cand faci ceea ce trebuie sa faci; isi pierde substanta si devine un prototip al perfectiunii, cel putin dupa parerea celor care ma conduc… Cenzura? Nu mai stiu nimic despre ea de cand am invatat cat de bine face vietii mele linistite lingusala. Da, lingusesc pana ma invrzesc la fata, daca fac ceva rau, ma simt cand vine superiorul meu si imi indrept greselile, chiar daca in momentul cand se indeparteaza imi vad de treaba mea…la naiba, tocmai am incalcat o regula, si ce e mai rau, una scrisa. Am mai zis ca cele nescrie nu se pun? Ok….

Adevarul e ca sunt un exemplu de indisciplina in micul meu stat in stat in stat, pur si simplu sunt monumentul nesimtirii, dupa cum cred anumite persoane despre mine. Dar eu sunt fata buna, stiu sa fac frumos cand trebuie, stiu sa ironiezez atat de subtil sa nu se prinda nimeni…decat eu. De fapt, asta cred ca inseamna sa nu fi o persoana chiar foarte amuzanta. Cine mai stie acum? Ce mai conteaza? Oricum am tupeul de a scrie pe blogul meu persoanal, de la calculatorul meu…cine dracu mi-a dat mie voie sa fac chestia asta. Nu ati inteles nimic, nu? Si nici nu veti intelege, trebuie doar sa ma cenzurez, in final, totul tine de cenzura. Am ajunz sa fiu cenzurata asa de oricine trece pe strada, am ajuns sa am stapani de care nu am ascultat niciodata si pe care nu i-am luat vreodata in considerare. Nici acum nu ii apreciez prea mult. V-am zis ca am invatat sa perii omul? Dar, la naiba, peria mea e cam murdara, si in loc sa curete hainele frumos, le cam imbacseste. Asa sunt eu, mai neascultatoare.

Traim intr-o societate in care nimeni nu respecta reguli. Eu de ce as respecta regulile unor oameni pe care nu ii recunosc ca “facatori de lege”? Eu de ce ar trebui sa imi cenzurez parerea, gusturile, impresiile pentru niste persoane pe care nu le stimez? Sau ma rog, e impropriu spus nu le stimez, sa zicem doar ca parerea lor ma lasa rece. Daca eu ii ignor pe ei, sa ma ignore si ei pe mine, sa nu ma puna se le respect regulile absurde, sa nu ma faca sa ma simt ca un pici de clasa a3a, pentru ca, la urma urmei, asa ma fac sa ma simt. Eu nu respect regulile, nu respect regulile voastre ce e drept, blamati-ma pentru asta, oameni buni, dar nu imi cereti sa fiu ca voi, periuta mea e cam murdara, imi place somnul linistit de dimineata, imi place sa fac ceea ce am eu chef sa fac si sa ma comport cum cred eu de cuviinta. Frustrarea e o mare problema, nu-i asa, dragii mei “respectatori de reguli”?

Sfintii sa ma apere…si sa nu imi mai printeze textele, care, apropo, sunt proprietatea mea, protejate prin legea copyright-ului, si pot sa va dau si in judecata ca mi-ati reprodus un text fara voia mea. Sfinte Dumnezeule…..

 Un sobolan si un fluturas stateau de vorba. Sobolanul era prins intr-o capcana:

Fluturasul: Aha, ti sa infundat, sobolan notoriu ce esti. Te-am prins in cusca cand incercai sa ajungi la cascavat…te ia dracu acum, ma duc sa chem pisica…

Sobolanul:Stai nu, nu, fluturasule, nu chema pisica, sa moara mama cu familia mea, nu chema pisica ca nu vreau sa ma manance

Fluturasul: Ahahaha,  javra murdara ce esti, ti-e frica?

Sobolanul: Nu mi-e frica, fluturasule, nu mi-e frica, dar nu vreau sa mor.

Fluturasul:Ahaaa, deci ti-e frica…

Sobolanul:Nu fluturasule, dar intelege si tu, ce coda mea, mi-e frica ma, sa-mi bag labutele din fata,  nu vreau sa ma duc pe lumea cealalta, vezi tu, nu am mancat destul cascaval….

Fluturasul:Bai, sobolanule , fimi-ar aripioara dreapta a dracului, sa-mi bag antenutele daca nu chem pisica , si o sa te manace cu coada cu tot, fiti-ar urechile ale dracului sa iti fie, numai asa, de-al naibii o chem sa vad cum isi baga gherutele in tine si ciuguleste din ficatelul tau de rozatoare jegoasa.

Sobolanul: Al dracului ce esti ba fluturasule, sa-mi bag labutele din fata, ce ti-am facut io ma, fiti-ar pufuletul de pe aripioare al dracu sa iti fie, ce ti-am facut io de ma dai pe ghearele la pisica?

Fluturasul: Nu mi-ai facut, ba. nimic, da imi place sa vad sange…..mwahahaha

Fluturasul pleaca sa cheme pisica, sobolanul incepe sa planga disperat, nici de cascaval nu ii mai ardea. Vine fluturasul cu pisica.

Pisica: Al dracului sa fi tu fluturasule, daca nu e javra aia de sobolan in cusca, te ia mama dracu ma, te mananc pe tine ma.

Sobolanul (in departare): mMmMm…mooooaaaaaahaaaa….(lacrimi, suspine infundate, gemete, rugaciuni soricesti)

Fluturasul(mandru de el) : Fiti-ar coada ta a dracului Pisico, uite in blana lu ma-ta acolo sobolanul ala fricos, cum plange de mama focului. O sa ma rasplatesti, asa-i? Osa ma lasi sa intru in sera lu’ Madam, nu?

Sobolanul (in funadal): mMmMmMMMMMMOAHAAAAAAHAHAHA

Pisica (lingandu-se pe bot):  Pe blanita mea pufoasa fluturasule, te las sa intri in sera dupa ce ii sfartec ficateii si inimioara la sobolan.

Sobolanul (tot pe fundal):mmmmMmmmmMMMMmmmmm

Pisica (isi pune la gat un servet si scoate tacamurile dintr-un buzunar ascuns al blanitei):Yum yum Fluturasule, aptisant rau Sobolanul asta

Sobolanul (disperat): Nuuu, fa Pisico, sa moara toata familia mea soriceasca, sa mor si eu cand oi fi bataran si oi fi mancat destul cascaval, sa-mi bag blana jegoasa in gunoi la loc daca oi mai pasi in sera lu’ Madam, da nu ma manca, fa, fa Pisico, bagami-as codita, nu ma manca….mmmmMmMmmmmmMaaaaaaammmmm

Pisica: Te mananc, firar rasa ta a dracu de sobolan jegos, te mananc…..

Si il manca….

Va respect si va stimez pentru invatatura dumneavoastra, imi place materia pe care o predati si va ascult cu drag cand deviati de la subiect, caci aveti o cultura generala vasta si se pot invata multe de la dumneavoastra. De pilda ne recoandti ce carti sa mai citim, ne explicati cum sa rezolvam cine stie ce exercitiu greu la matematica (vorbesc despre profi in generali, nu de cineva in special) sau cine stie ce lucruri interesante si greu de imaginat pentru noi, invataceii, pionierii, viitorul acestei glorioase tari, bla bla bla. Nu inteleg insa cateva aspecte ale felului dvs. de a fi, domnule profesor, nu inteleg de ce nu ma prea bagati si pe mine in sema cand stiu si ma intereseaza ceea ce aveti de spus, ci va intoarceti privirea catre colegele mele mai dezvoltate fizic; eu nu va acuz ca va uitati, va inteleg intr-un anume fel, poate ca sunteti tanar si hormonii nu va dau inca pace, si elevele dvs. sunt extrem de frumoase, sau poate sunteti trecut de aIIa tinerete si din nou apare efectul testosteronului ce va circula prin trup (in cazul acesta indraznesc totusi sa nu fiu chiar atat de intelegatoare, domnule profesor, v-ar putea fii copii), dar, cu toate acestea, va rog din suflet sa tineti cont si de cei care chiar stiu si le place ceea ce predati, sa incercati sa ignorati elementele disturbatoare si sa nu mai dati puncte in plus pe motive superficiale. Credeti oare ca joaca acaeasta de-a Humbert si Lolita duce undeva? Credeti ca ignorarea celor interesati si punerea notelor pentru niste amarate de refetate scoase de pe wikipedia vor ajuta cu ceva copilele alea? Credeti ca se merita? Sa fim seriosi domnule profesor, sa fiti si dumneavoastra serios, chiar daca la tabla este colega mea cea inalta si imbracata in blugi stramti, chiar daca va place, caci, vorba aia: ce e frumos, si lui Dumnezeu ii place, dar fiti rezonabil pentru un moment, ganditi-va putin, sunteti un cadru didactic, un om integru, poate ca aveti si familie, copii, gaditi-va, domnule profesor, de sport, matematica, istorie, biologie, romana etc, ganditi-va, este normal ceea ce faceti? Este normal sa aplicati un tratament absurd? Vi se pare normal ca un elev care a avut 7 ani de zile media 10 la materia pe care o predati dumneavostra sa scada vertiginos din cauza ca nu a adus referate de pe wikipedia sau pentru ca nu i-au fost rezolvate exercitiile acasa de catre vreo ruda, sa fie ignorat? Domnule profesor, ganditi-va bine…..

P.S. Asta am avut de spus, ma macina de ceva timp subiectul asta, poate ca gresesc scriind ceea ce am scris aici, poate ca aduc acuze gresite, din aceasta cauza nu dau nume, profesorii de care vorbesc sunt unii fictivi, la urma urmei sunt o gramada de profesori de genul celor pe care ii descriu, au fost destule scandalluri pe tema asta. Atat am avut de zis, i hope i will not get any trouble at school because of this…..