Intr-un final reusesc sa onorez leapsa initiata de gramo, cu povestile. Nu am facut rost de “Habarnam” dar m-am gandit ca “Nazdravaniile Denisei” de Iulia Hasdeu este draguta. Uitati ce a iesit. Adica primul capitol, urmatoarele vor veni in saptamana ce vine, si daca vrea cineva din lehliu sa ma ajute sa inregistrez si urmatoarele capitole, imi dati un add pe mess, sau un buzz.

E cald in visul tau, e cald si bine, si o senzatie de placuta compicitate transcede din realitate catre stare de amorteala, iubite…. Ma plimb prin vis, pe vastele strazi alb-negru, printre flori si dorinte intrupate in imaginatie. Realitate? Nici gand…visul e de-acum singura mea realitate, una abisala, perfecta. Din departare se aude muzica ruseasca, un cazacioc de mult uitat. Totul e gheata aici, in visul tau, doar vodka mai se clatina, lichida, in paharul tau. E vis si apele se clatina tulburi, si caldura ce-ti invaluie trupul se urca usor-usor la cap. Daca te-ai arunca in marele abis al raului inghetat, sa plutesti pe o copca. E frig….

 Dar stai, eu sunt tu, in visul tau eu ma transpun in tine, in lumea ta alb-negru….televizorul e stricat sau poate ochii iti joaca feste, alcoolul iti circua intens prin sange…atat de cald si totusi, atat de frig. E vis, iubite, iti spun e vis, si asta inseamna ca dupa pojghita de gheata se afla realitatea. Imagini se succed, rapid, distrat, oameni, culori, zambete trufase. Mai iau o gura de vodka, mai iei si tu, ranjim abject, ne privim chipurile reiproc….daca am pluti pe raul inghetat? Din zare se aude muzica ruseasca, un cazacioc uitat, pierdut prin negura timpului. Limbaj abject, iubite, ma lasa….

 Hahaha…..se auzi de-odata in ciudatul vis ce il traiam parca aievea….Ha ha Haaa……DAR CINE RADE?

 Ce spaima….ras, ranjet o injuratura aruncata printre dinti, suspine, plansete, lovituri grele peste fata mea, plang….pojghita subtire a raului inghetat….mai iau o gura de vodka. Alcoolul imi intra in sange, te iubesc, asa cum iubesc pojghita subtire ce ma desparte de realitate. Realitatea mea e inconstienta, iubite….mai bine te-as arunca pe tine in tavalugul ametitor al raului inghet; pentru mine realitatea nu inseamna decat suferinta, la fel si visul….in vis insa, in vis am alcoolul, in vis am resemnarea abjecta, aici, in vis, stiu ca ma pot trezi oricand la realitate si totul va fi bine, desi stiu, nu va fi. Prefer sa ma mint insa, la nesfarsit, sa cred ca dincolo de pojghita subtire a raului intunecat se afla realitatea, si realitatea e mai buna decat visul meu alb-negru…e visul tau? Refuz sa te trezesti! Iubite visam amandoi la fel? Deci destinele noastre sunt legare ca-ntr-o spirala a ADN-ului, pentru eternitate, de cazaciocul rusesc si de vodka cea de toate zilele.

 Ha Ha Ha….acelasi ras diabolic se auzi din noapte, raul de gheata se spubera intr-o clipita. Dulcea mea scapare?! Nu, mai rau, aici e intuneric, si e frig, si vodka lipseste, si cazaciocul nu mai canta, si intunericul e dens, apasator, si vocile, vocile tipa din interiorul meu parca. As vrea sa le opresc as vrea sa pot gasi butonul sa aprind lumina. As vrea o gura de vodka si sa ma praval pe-un pat de sticla….as vrea sa fie totul transparent, ca pojghita raului inghetat. As vrea sa am curajul sa m-arunc in tavalugul ametitor al raului ce curge la vale, as vrea sa pot, dar nu mai am scapare, caci visul m-a prins in capcana lui si fi-va, de-a pururea intunerica, si fi-va somn si oboseala, si frig, si vodka, si cazacioc…

 Si nimeni nu va intelege de ce dorm nici medici, nici preoti, nici psihologi, voi fi un caz raz, un om ce vrea sa doarma pe patul sau de sticla, un om fericit, dormind, trind in ametitoarea apa a raului inghetat, fara sa sparga pojghita de gheata, fara sa transceada in lumea colorata. Doar alb si negru, doar frig, si vis si cazacioc rusesc.

 Epilog:

 Priveam la batranul cazac ce dansa in mijlocul pietei, oameni treceau grabiti pe langa el, il ignorau, iar el dansa smintit, unicul dans stiut, bea vodka dintr-un pahar si zambea abject. Era fericit. In visul lui nu se intampla nimic, era doar vodka ce-i incalzea sufletul si ii dadea senzatia de fericire. Efemera fericire, batran cazac, efemera ca si fiinta ta mica, si fericita, in milocul unei strazi cu oameni ce trec grabiti prin fata ta, cu dureri si cu neajunsuri, tu esti cel mai fericit, batran cazac, cu vodka ta si cazaciocul…

Umbrele lor se proiectau pe asfalt ca niste fantome venite din adancul Infernului, pietricelele, praful, asfaltul umed capatasera noi valente in fata acestor suflete pierdute ce rataceau in noapte. In realitate, erau doar niste copii ce se plimbau intr-o seara cu cer instelat de primavara. Ploaia spalase asfaltul si creease mici balti in care, daca nu priveai cu atentie pe unde mergi, riscai sa calci si sa te uzi. Strada era pustie, o liniste apasatoare curmata din cand in cand de latratul unui caine si o pustietate vecina cu moartea. Tocmai in acest loc, atat de populat in timpul zilei, plin de masini, de oameni galagiosi si de patrupede vagaboante cersind de mancare trecatorilor.

Cei doi se plimbau agale, fara sa zica un cuvant, fara sa se priveasca sau macar sa isi doareasca sa o faca. Luau parte la perfectiunea tacerii, o respectau, la fel cum respectau prapastia ce se cascase intre ei. Cand oare se produsese ruptura? El se gandea daca sa faca o ultima incercare, sa sara peste acesta prapastie care ii pustia sufletul si ii amara simtirile. Ea se gandea cum se intamplae, si mai ales, de ce se intamplase….

Ajunsi in parc, se asezara pe o banca, cu aceeasi atitudine sfarsita pe care o avsesera tot drumul. Mai erau ei, oare, copii? “Am uitat de mult de unde a plecat totul”, zise Ea dintr-o data. El tresari la auzul vocii ei. Parca trezit din amorteala, isi dadu seama ca aproape uitase toate tonalitatile glasului ei, atat de calde si atat de reci in acelasi timp, totusi atat de placute auzului sau. De data aceasta insa nu ii placura sunetele articulate de acesta Ea, pentru ca, in ciuda faptului ca erau tot Ei, parca era, in stanga lui, pe banca aceea umeda, o alta Ea, una necunoscuta. Cu miscari mecanice, intoarse capul spre ea. O privea pentru prima data in cea seara, si parca o revedea acum, renascuta din amintirea clipelor frumoase ce se scursesera intre ei de-a lungul timpului. Simtii nevoia sa o stranga in brate, dar nu o facu, raspunse insa masinal “Nici eu…”. Ea il privii uluita, El ii sustinu privirea cu greutate. “Deci, ce vom face acum?” spuse Ea, schitand un zabet amar pe chip. El tacu. “Nu te mai recunosc. Uneori am impresia ca vorbesc cu alta persoana. Cine esti tu de fapt?” dadu ea curs gandurilor ce o chinuiau de ceva vreme. El tacu si de data aceasta, si, fara sa schiteze nimic, ii lua mana in palmele sale, i-o privii pret de cateva secunde, avea mana frumoasa, eleganta si folosea miscari ample, feminine in gesticulatie, unghiile erau taiate mici si date cu oja rosie, ii placeau foarte mult unghiile ei, ii si spusese lucrul acesta, si de aceea Ea avea mare grija sa fie mereu frumoase. Sau o facea pur si simplu pentru ca si ei ii placea sa aiba unghiile frumoase? Scutura din cap a “Nu”, cu siguranta o facea pentru El, mai mult decat pentru Ea. Isi ridica privirea spre chipul ei mic, si ii spuse zambind :”Oricare ar fi fost motivul rupturii noastre, vreau sa facem nod si sa continuam” “Da, dar nodul ramane” “Atunci vom lua o alta ata!”

“L-am rugat sa  ma picteze, asa cum sunt eu in ochii lui, asa cum sunt eu pur si simplu, sa foloseasca palete largi, sa ma descrie in colaje sau sa ma schiteze pe o foaie de hartie cu creion chimic.

El, cu ochii mirati, ma privea uimit in timp ce aruncam avalansa de rugaminti asupra lui. Il rugam, cu fiecare por, sa faca din mine o muza, o opera de arta ce ar putea sa dainuiasca peste secole. Ma visam deja o Venus fara maini, sau o Galatee mandra, nascuta din mainile dibace ale artistului tanar si frumos ca o statuie greaca din fata mea.  Dar nu avea sa fie nimic din ceea ce capsorul meu blond visa in momentele acelea de gratie. Totusi, printr-o nu stiu ce minune, tanarul artist ma lasase sa patrund in universul lui creativ, si lucrul acesta, era bine stiut, nu il facea des. Trebuia deci, ca eu sa am ceva al dracului de special ca sa ma primeasca acolo, de ce nu….la dracu, de ce nu chiar…sa ma placa pe mine….”

Asa incepe scurta poveste ce v-o voi spune aici, povestea unui triunghi amoros, caci, mie una, imi plac la nebunie triunghiurile astea, desi nu ma prea omor cu matematica. Ceea ce ati citit mai sus este o fila dintr-un jurnal vechi, al nu stiu carei matusi, bunici, mama sau, de ce nu, sora (desi nu imi amintesc sa am asa ceva, deci ultima ramane spanzurata intr-un cui). Dupa cum spuneam, povestea mea este una pseudo-reala, adica ar putea fi existat, ar putea sa nu fi existat, numai Dumnezeu poate sa stie. Sa reluam insa jurnalul, caci, la urma urmei, putin va pasa voua de palavrageala mea ieftina, voi vreti actiune, suspans, vreti iubire si deceptie. Cine stie ce dracu mai vreti voi. Hai sa ne intoarcem la afurisitul ala de jurnal.

“sa ma placa pe mine….frumos gand, ce sa mai, imi place ideea ingrozitor de mult, ma si vedeam pictata in toate ipostazele, desenata si redenumita, alintata. etcetera, etcetera,etcetera. Si cand tanarul domn ma trase de o parte incercand zadarnic sa ma trezeasca din transa, izbucnii intr-un ras isteric. La dracu….ce sa mai zica saracul baiat acum.

Bietul de el, incerca sa intre in vorba, timid:

Marc: Stii mai, Margot….eu….

Deja inima incepuse sa imi bata mai tare, cred ca ma si inrosisem, imi transpirau mainile, piciorul stang incepu sa imi bataie nervos…

Margot:-Daaa…..ce sa stiu?

Marc: Stii, mai, Margot….vroiam…..sa te intreb si eu ceva.

Ezit, fac un pic pe inaccesibila, asa mi-a zis mama “Mamica, sa nu te dai pe mana lor asa cu una cu doua, mai tortureaza-i mama si tu putin, tine-i in sah”

Marc: Margot, esti?

Eram cufundata in maretia momentului, si in gandurile mele crizate, bineinteles…

Margot: Da, da, sunt….adica…da sunt….ce ziceai? (faceam pe inaccesibila, figuri…)

Marc: Asa, bine, vad ca ti-ai revenit si tu, mi-amrevenit si eu, sa atingem deci, problema spinoasa…

Ma gandeam “Problema spinoasa, ce dracu poate sa fie atat de SPINOS incat sa nu poata sa imi spuna odata…clar, ma place”

Marc:. ..Mai Margot, stii, as fi vrut si eu sa stiu…daca….daca….adica…cecredeprietenataAmeliedespremine?

Eu, raman cu gura cascata, mai-mai sa-mi dea ditamai lacrimile de crcodil. Da ma tin, nici de-a dracu nu plang, pai ce, sa vada el ca sunt slaba de inger? Neah, i-auzi la el….Amelie….ahaaaa,deci asta fuse problema SPINOASA.

Margot: Nu stiu.

Marc: Cum nu stii?

Margot: Nu stiu, nu am discutat niciodata despre baieti. Ce, de baieti ne arde noua?

Marc: Pai de ce va arde voua? Aveti aproape 20 de ani, de ce altceva ar trebui sa va arda?

Margot:Eu stiu…de carti, literatura, muzica clasica. O fata de varsta noastra ar trebui sa-l iubeasca doar pe Beaudelaire, stiu eu, Proust, Balzac…

Marc: Da mai, Margot, dar…astia sunt…stii tu…morti…cum poti sa iubesti un mort? Si in plus, si eu sunt un artist. Pictez

Margot: Si daca pictezi ce? Crezi ca Amelie lesina asa dupa prima pensula care ii cade in fata? Nu nu, nu e chiar asa de simplu….-Pai si…ce ar trebui sa fac sa lesine dupa…stii tu…dupa…mine…?

Margot: Stiu si eu…habar nu am. Ti-am zis ca nu am atins subiectul. Pentru noi…cum sa iti spun, o relatie de amor cu un barbat, cum sa iti spun eu tie ca sa intelegi..?!?….ah, da, stiu…nu constituie o problema SPINOASA….

Marc: Ahaaaa…..

Isi duce mana la tampla si face o mutrita deznadajduita, dar adorabila….  reia…

Marc: Ahaaa….sii, atunci uite, te intreb pe tine, pentru ca esti prietena cu ea, si stii tu, prietenele se cunosc bine intre ele. Cum trebuie sa fiu ca sa ii plac?

Margot: Original

Marc: Original? Pai si nu sunt?

Margot: Stiu si eu mai, te cheama Marc, parca?

Marc: Vai, Margot, ce memorie mica ai…nu, dar stii cum e, nu prea retin ceea ce nu ma intereseaza

A dracului ce ma facusem, eram jignita in amorul propriu, trebuia sa il fierb in suc propriu, desi aveam de gand sa ii pun o vorba buna la Amelie, ce, vorba mamei “Are balta peste…”

Marc: Vai, Mrgot, deci numele meu nu te intereseaza?

Margot:De ce m-ar interesa?

Marc: Pentru ca sunt pictor, si  mai devreme mi=-ai zis ca iti plac pictorii, ca te fascineaza, ca vrei sa te pictez…

M-a prins in knock-out….la naiba…

Margot: Si ce daca, ce-are a face numele cu pictura?

Marc: Pai are, stii, de obicei, pictorii isi semneaza lucrarile cu numele lor….e destul de important numele….

Margot: Pentru mine nu e… Importanta e creatia…creatia il naste pe artist si il inscriein constiinta posteritatii. Si numai o creatie de geniu ma poate face sa retin un nume de muritor. Creatia….creatia e nemuritoare. Ea, si nimic altceva…

Marc: Esti imposibila…

Margot: Bine, poate ca sunt

Marc: Nu poate, chiar esti…

Margot: Trebuie sa plec, ma plictisesti.

Marc: Stai putin, si Amelie?

Margot: Ca sa-i placi Ameliei, ar trebui sa faci o schimbare completa de figura si personalitate, esti prea sters pentru ea.

I i zic cuvintele acestea cu dispret, cu trufie si superioritate. Il simt cum se dezumfla, ii vad figura cum se schimba intr-o nuanta pamantie.

Margot:Intersanta culoarea fetei tale acum, ai putea sa o folosesti in tablourile tale, dragul meu pictor…

Nu zice nimic, ma priveste cu ura, eu ma ridic si ma indepartez de el, indreptandu-ma catre iesire. Imi aranjez pliurile rochiei, buclele, fac o miscare teatrala din cap si ies fara sa ii arunc nici o privire. L-am invatat minte pe dobitoc…”

Va urma

 Indoiala mi se stecurase in suflet ca un sarpe veninos, la dracu, nu mai stiam pe unde sa scot camasa si ma fastaceam si ma balbaiam ca un copil prins cand face ceva nepermis. Deci am continuat sa imi vad de treaba mea, desi eram incurcata ca naiba, desi mi se pusesera niste intrebari si baiguisem niste raspunsuri stupide, am regretat insa fiecare cuvintel scos de dimineata si  pana acum. Ii simteam privirea nedumerita fixandu-ma, ii auzeam respiratia intretaiata si frustrarea de a ma vedea fara nici o alta reactie. Probabil ca sunt un om ingrozitor de enervant in momente ca acestea, cand ma gandesc unde va ajunge aceasta evitare voita a iesirii din situatia penibila in care ma pot afla.

Si ma aflam sub oprobiul propriei fiinte, gandurile si faptele mi se impleteau fara sa vreau, si nu eram in stare sa disimulez in toatalitate lipsa de interes. Acum priveam pe geam, mai incolo imi pileam o unghie, apoi ma jucam cu o suvita din propriul par. El continua sa ma priveasca nedumerit incepad sa se enerveze pe masura ce eu incercam sa imi revin din socul initial. Sa-l ia dracu de soc, s-o ia dracu de lume si de tot ceea ce se presupune ca fac rau… Privirea lui ma arde din ce in ce mai tare, si cand incearca sa deschida gura sa zica ceva, i-o inchid repede cu un sarut  apasat, apoi imi doresc sa il plesnesc, dupa care ma calmez si imi incep pleadoria de aparare. Ma priveste uimit, probabil se gandeste cum de am tupeul acesta fantastic, de a-i inchide gura si de a ma si apara. Stiu bine insa ca orice gresala lasa in urma ei o amintire. Era deci vina mea, era si vina lui, era vina amandorora. Eu eram  plina de indoieli, atat in privinta veridicitatii celor auzite despre el, cat si a faptelor mele de care nu ma simteam mandra. Se dadea o lupta ideologica intre “mine” si “mine”, iar celui de-al doi-lea “mine” se adauga si EL, deci eram doi contra unul, desi in fiinta mea duala se aflau mai multe personalitati. Gandul asta imi trece fulgerator prin minte si incep sa rad isteric.Carevasazica, sunt oarecum nebuna, caci altfel nu ma pot numi.

Dupa ce imi termin de turuit betia de cuvinte, din care nici eu, nici el nu am inteles nimic, ma prabusesc pe un scaun si continui sa rad ca o fiinta aflata in mijlocul unei crize puternice de personalitate; ca din departare Andries canta ca e ca o scrisoare fara plic; are dreptate vocea fara trup ce razbate de undeva din boxele mele dotate cu subwoofer, asa ma simt si eu, desi am mai multe “EU” care sa imi tina de urat in momentele mele de opresiune personala. DA, in momentele acelea chiar am nevoie de ceva sustinere morala, si cum e imaginatia mea, pot sa imi creez orice personaj care sa actioneze ca un balsam suferintelor mele sufletesti si demonilor care vin sa isi ia birul de fiecare data cand fac cate-o boacana.

Dar sa revenim la situatia mea absurda, sa revenim la EL si EA, ce suntem NOI DOI si la intrebarile existentiale legate de posibilele noastre tradari unul fata de altul. Carevasazica, eu l-am tradat pe el, si el la randul sau a facut acelasi lucru, dar unul dintre noi a tradat cu trupul, celalalt cu sufletul, si acum ne chinuim sa aflam care a gresit mai mult. Oare satisfacerea unor nevoi trupesti, atata timp cat gandul iti e la persoana iubita este condamnabila? Oare situatia in care te afli te poate scuza in vreun fel? Sau situatia in care te afli este fara scapare, caci daruindu-ti trupul altei persoane decat celeia de drept este un pacat cel putin analizat din punct de vedere igienic. Sau fapta de a-ti trada jumatatea prin prisma sufletului e cu atat mai abominabila cu cat continui sa minti acea persoana cu zambetul pe buze, desi sentimentele tale s-au schimbat de mult timp. Oare aceasta atitudine te injoseste? Te inalta? Din orice unghi ai privi situatia e fara scapare. Situatia nu poate avea alt deznodamant decat unul tragic, si tragismul sta tocmai in paroxismul acestei povesti cu inceput situat intr-un timp trecut nedefinit si terminat undeva in viitorul apropiat.

Am inceput prin a vorbi despre situatia asta la persoana I si asa am sa o termin, desi mai devreme dadusem in generalizare. Nu o sa va spun modalitatea prin care a tradat fiecare dintre noi, o sa va dau insa doua situatii diferite, singurele care se pot da cu aceste date ale porblemei ingrozitor de amoroase si ingrozitor de matematice. Si pentru ca matemamtica nu e tocmai punctul meu forte, problema va ramane nerezolvata, caci, paradoxal, este una imaginata. Dar sa revenim la indoielile mele, vom spune ca in prima situatie, eu, femeia, l-am tradat pe el, barbatul, din punct de vedere sentimental, iar el pe mine trupeste. Amandoi am gresit, cu siguranta, el lasat dus de pasiune, eu, asteptand ca el sa isi consume poftele trupesti in patul altei femei. Poate ca la un moment dat am si suferit. Dar acest fapt nu imi scuza pacatul meu, nu, si din punctul meu de vedere, el a gresit mai putin decat mine, desi a copulat cu o alta femeie, desi umorile lui s-au amestecat cu ale alteia pe un cearsaf strain. Dar am patruns prea mult in intimitatea cuplului intocmit ad-hoc, cuplu care, desi nu imi place sa mi-o recunosc e format din EL si O ALTA EA. E dureros, dar nici eu nu sunt mai putin vinovata, caci am acceptat sentimente noi in cordul central, si mi-a pulsat mai tare decat ar fi fost de cuviinta, am rosit mai mult si am fluturat din gene mai des in privinta unui alt ins de sex opus mie.  In situatia asta nu stiu care ar fi cel ce sufera mai tare, dar, la drept vorbind, este o drama pe care amandoi subiectii cuplului o traiesc in timp real. Deci ma intreb acum, dupa ce m-am indepartat din fata lui, cine este mai vinovat de intreaga tradare? Sau devine nul din pricina tradarii reciproce?

Nu de putine ori am auzit de cupluri care se insala reciproc, cu buna stiinta a tuturor partilor implicate, si din diferite motive, cuplul acela continua sa triasca, sa duca o viata sociala intensa  si chiar sa se inteleaga bine. Mereu mi s-a parut situatia asta absurda, dar pusa in fata unei asemenea situatii…nu m-am gandit niciodata pana in momentul acesta, si,desi situatia data este imaginara, mi se pare ingrozitor de urata perspectiva unei astfel de relatii. Sa revenim insa la cel de-al doi-lea caz, atunci cand EU, femeia, il insel pe EL, barbatul, cu trupul iar EL ma insala pe mine cu sufletul. E dureroasa, o spun clar, aceasta situatie, clar, mai ales ca barbatii se simt ingrozitor de raniti in orgoliu cand o femeie ii insala. Da, imi puteti spune ca sunt prejudecati, ca fac generalizari aiurea, dar numai pentru o clipa, TU barbatul ce te simti lezat de aceasta generalizare a mea, iti vei imagina ca iubita sau sotia sau mai stiu eu ce alta femeie din viata ta, indiferent de rangul sau hramul sau, se va simti profund lezat, fie si numai la gandul acesta. Gandul socheaza si umileste in acelasi timp, pentru tine, ca barbat, placandu-ti sa iti stii “femeia” numai a ta, instinct de conservare, simt al proprietatii acut, sa iti imaginezi pe ea, imbracata de mangaierile altului EL, altul decat tine, primindu-i saruturile si ascultandu-i vorbele de amor soptite sacadat.  Cu toate acestea, dragul meu EL, nici tu nu esti mai prejos, caci o iubire, fie si ea inchipuita numai in mintea ta, nu te scuza, dar nici nu te acuza pe deplin, ai stiut totusi sa iti pastrezi integritatea ca individ, nu te-ai lasat cuprins nici de pasiune, nici de disperare. Deci acest lucru nu face din tine o victima a adulterului savarsit de partenera ta de viata, dar nici un invingator.

La dracului cu ele de teorii, indiferent de tradare,tind sa cred ca EA, proiectia EU-lui meu, sunt cea care a savarsit o fapta imorala, EA, eu sunt cea care a gresit mai mult decat EL, cu toate acestea, cred eu, dupa un asfel de adulter, cel ce insala cu sufletul, are un motiv in plus sa iasa din relatia in care este prins si sa se indrepte catre alta noua. Si alte certuri, alte probleme, alte tradari, de ordin moral, imoral, ideologic. Confuzii si iubire…oare?
Incerc sa las in urma tradarea noastra reciproca, poate ca il iubesc, poate ca ma iubeste, poate nu l-am tradat din nici un punct de vedere, si poate ca si el a facut la fel. Poate ca sinceritatea e pe primul plan, indiferent de tradare, fie ca e una neimportanta sau una grava, fie ca vrei sa nu, viata merge inainte, cu sau fara ceea ce este sau ar putea fii marea iubire a vietii tale. Eva a muscat prima din mar, si Adam a urmat-o…..Eva l-ar fi putut insela pe Adam cu nemernicul ala de sarpe….cu sarpel verde al geloziei…